Fondul Monetar International (FMI) isi va reduce din nou estimarile privind cresterea economica din Europa si Statele Unite ale Americii pentru anul 2008, din cauza crizei creditelor, a declarat pentru ziarul Boersen-Zeitung economistul sef al institutiei, informeaza Reuters.

„Nu vom putea sa ne mentinem estimarile in ceea ce priveste o crestere economica de 2,1% pentru Europa si de 1,9% pentru SUA”, a precizat economistul sef al FMI, Simon Johnson, potrivit ziarului german Boersen-Zeitung.

Din octombrie, de la ultima reducere a previziunilor FMI privind cresterea economica, vestile proaste cu privire la aceasta au continuat sa predomine piata, a mai spus Johnson.

FMI a anuntat ca va face publice noile estimari in luna ianuarie 2008.

Ramane de vazut in ce masura va fi afectata economia europeana de criza creditelor cu grad ridicat de risc, legata de creditele ipotecare din Statele Unite, insa aprecierea puternica a monedei europene a reprezentat o povara pentru economia Europei, a spus Johnson, citat de ziarul german.

Ar fi nevoie de o depreciere a dolarului, pentru ca acesta continua sa fie supra-evaluat, ceea ce ar ajuta de asemenea la rectificarea deficitelor internationale, a declarat Johnson, potrivit ziarului Boersen-Zeitung.

Potrivit lui Johnson, FMI considera ca yuanul chinezesc este supraevaluat, iar un pret al petrolului de 60-70 dolari pe baril este de dorit.

Directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, declarase vineri ca stabilitatea financiara la nivel global a avut de suferit de pe urma crizei creditelor, si prin urmare, cresterea economica din Europa si SUA va fi mai slaba.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*