Obiectivul noii entitati il reprezinta oferirea de solutii de finantare clientilor si partenerilor din zonele de retail si corporate. Grupul Flamingo urmareste prin crearea Premium Finance obtinerea de sinergii cu activitatea traditionala de vanzari.

„Strategic, acest proiect se suprapune directiilor de dezvoltare ale grupului

Flamingo, prin cele doua componente majore ale sale, retail, respectiv distributie.

Structura operationala Premium Finance se va dezvolta pe o platforma deja

functionala, ce cuprinde personal specializat si resurse informatice dedicate”, a declarat domnul Dragos Simion, Presedinte Flamingo Computers.

Premium Finance vizeaza dezvoltarea atat in parteneriat, cat si pe cont propriu, de activitati de finantare a achizitiilor destinate persoanelor juridice, cat si extinderea suportului financiar furnizat partenerilor de afaceri (dealeri, francize).

„Premium Finance isi propune sa devina operationala la 1 octombrie 2005, pentru

valorificarea optima a varfului de sezon reprezentat de ultimul trimestru al anului.

In medie, Flamingo Computers inregistreaza 35-40% vanzari anuale prin credit de

consum, iar prin functionarea Premium Finance, urmarim sa crestem aceasta pondere cu 20-25%”, a declarat domnul Bogdan Popa, General Manager Premium Finance.

Despre Grupul Flamingo

Flamingo International este societatea holding pentru Grupul Flamingo, unul dintre cei mai importanti jucatori din industria de IT&C&CE din Romania. Flamingo este o companie certificata ISO 9001, atat pentru distributia de produse IT si Consumer Electronics cat si pentru proiectarea si productia de calculatoare. In Romania firma detine o retea de peste 80 de magazine IT si Consumer Electronics si filiale in 41 de orase. Conform datelor furnizate de IDC, in 2004 Flamingo si-a intarit pozitia de lider pe piata IT din Romania, numarul calculatoarelor asamblate in 2004 atingand 60.000 unitati, ceea ce reprezinta o cota de piata de 25% din totalul sistemelor asamblate in Romania.

Din grupul Flamingo mai face parte si cea mai importanta companie de distributie a produselor IT si Consumer Electronics de pe piata romaneasca – Flamingo Distribution Center, ce deserveste in prezent un numar de aproximativ 1500 clienti activi si acopera intreg teritoriul tarii prin parteneri locali si prin cele patru puncte de vanzare regionale, fiecare beneficiind de personal si depozit dedicat.

Incepand din anul 1999, Flamingo are o prezenta activa si in plan international,

atat in distributie cat si in retail, avand in prezent subsidiare in Bulgaria,

Croatia, Olanda, Ungaria, Macedonia, Moldova, Serbia si Muntenegru.

La sfarsitul lunii iunie s-a incheiat cu un succes remarcabil oferta publica

initiala de actiuni Flamingo International. In urma acesteia s-a vandut un volum de 19,55 milioane actiuni (cu 15% mai mult decat volumul initial scos la vanzare), obtinandu-se 12,5 milioane euro, suma care va fi investita in proiectele de extindere a companiei: Future Shop, Flamingo Extensiv si Intensiv, Future World, Retail International. Flamingo International este o societate ale carei actiuni se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti sub simbolul FLA.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*