Pe piata derivatelor pe actiuni de la Sibiu au fost tranzactionate primele contracte cu scadenta la finele anului, in prim plan aflandu-se SIF-urile, se arata intr-un comunicat al Bursei din Sibiu.

Orientarea investitorilor catre scadentele indepartate dovedeste, in opinia unui broker faptul ca „hedgingul este considerat o alternativa viabila atragand tot mai multi investitori de portofoliu”. Astfel, pentru ultima scadenta din an derivatele pe SIF 2 au fost tranzactionate la 3,555 – 3,8 lei, mai sus cu peste 8% fata de pretul de inchidere de la BVB, iar cele pe SIF 5 valorau vinerea trecuta 4,16 lei/actiune, mai mult cu aproape 16% fata de BVB.

Raportul euro/leu a avut o evolutie in concordanta cu ceea ce s-a petrecut pe piata valutara. In prima parte a saptamanii preturile de cotare pentru scadenta de luna viitoare au fluctuat intre 3,4350 si 3,4450 lei, pentru ca de joi euro sa inceapa sa coboare.

Joi tranzactiile au fost realizate la preturi de 3,42 – 3,4275 lei pentru ca in ultima zi a saptamanii euro sa atinga un minim de 3,4050 lei.

Pentru jumatatea anului preturile de cotare s-au mentinut in culoarul 3,44 – 3,45 lei.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*