Lichiditatea de saptamana trecuta din piata la termen de la Sibiu nu a fost una foarte ridicata, aceasta datorandu-se lipsei de la tranzactionare a multor derivate, se arata intr-un comunicat al Bursei din Sibiu.
Cu toate acestea speculatorii au incercat sa profite de orice oportunitate, fapt care s-a reflectat in mentinerea la acelasi nivel al numarului de pozitii deschise.
Pe piata raportului euro/leu preturile futures au urmat evolutiile din piata valutara, acolo unde moneda nationala si-a continuat aprecierea.
„Leul pare de neoprit din cresterea sa, observa un broker din piata futures. Nici
scaderea dobanzii de politica monetara, nici majorarea constanta a deficitului comercial sau scandalurile politice nu au redus apetitul speculatorilor.
Mentinerea cotatiilor futures peste cele din piata valutara este una normala, investitorii
asigurandu-si astfel o marja de protectie”.
Pentru scadenta de luna viitoare, tranzactiile de miercuri au fost realizate la 3,33 lei, a doua zi fiind inregistrat minimul de 3,317 lei. Ultima sedinta a saptamanii a fost mai calma, euro urcand la 3,32 lei.
Pentru septembrie preturile de cotare au fluctuat intre 3,39 si 3,4 lei, pentru decembrie intre 3,4325 si 3,46 lei, evolutie care indica temerile investitorilor in posibilitatea ca in ultima parte a anului sa se inregistreze o schimbare a trendului, iar leul sa se deprecieze. Pentru prima de luna de primavara a anului viitor preturile de cotare au fluctuat intre 3,4550 si 3,4650 lei.


