Comunicatul de presa al Erste Bank:
Andreas Treichl, presedintele Erste Bank: “BCR va ramane dirijorul orchestrei bancare romanesti”
“Preluarea Bancii Comerciale Romane reprezinta nu numai cea mai importanta achizitie realizata vreodata de Erste Bank; sunt convins ca se va dovedi a fi si una incununata de succes”, afirma Treichl.
Astazi, Erste Bank der oesterreichischen Sparkassen AG, a organizat prima conferinta de presa in Bucuresti dupa ce a fost desemnata in decembrie 2005, de catre Agentia de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), castigatoarea licitatiei pentru pachetul majoritar al celei mai importante banci romanesti, Banca Comerciala Romana.
Cu ocazia acestei intalniri cu reprezentantii presei din Romania, presedintele BCR, domnul Nicolae Danila, si domnul Andreas Treichl, CEO al Erste Bank, au subliniat in primul rand faptul ca Grupul Erste Bank detine un important know-how in domeniul bancar si o vasta experienta in achizitii in regiune astfel incat sa poata integra cu succes Banca Comerciala Romana in structura Grupului Erste Bank. De asemenea cei doi oficiali au tinut sa sublinieze faptul ca integrarea BCR se va dovedi astfel avantajoasa nu numai pentru banca, dar si pentru celelalte parti implicate, respectiv clientii persoane fizice si juridice, actionarii, angajatii si, nu in ultimul rand, pentru economia romaneasca per ansamblu.
’’Aceasta reprezinta cea mai mare achizitie realizata de noi vreodata. Banca Comerciala Romana se integreaza perfect orientarii strategice a Erste Bank: detine pozitia de lider pe piata cu cel mai mare potential de crestere din regiune, iar abordarea pietei este similara cu cea a Grupului Erste Bank’’, a afirmat Andreas Treichl.
Status-ul achizitiei
Dupa cum a fost agreat intre cele doua parti, contractul incheiat a fost publicat la data de 25 ianuarie 2006. “Avand in vedere faptul ca finalizarea achizitiei nu va avea loc decat dupa indeplinirea tuturor conditiilor stabilite pentru etapa initiala a achizitiei, contractul prevede ca anumite detalii sa nu fie date publicitatii. Cu toate acestea, noi am sustinut decizia publicarii sale tocmai pentru a veni in intampinarea eforturilor autoritatilor romane de a asigura transparenta in cadrul acestui proces care a fost condus foarte profesionist pana in momentul de fata.” a comentat Treichl.
Planuri de viitor in evolutia Bancii Comerciale Romane
Desi detaliile planului de afaceri pentru Banca Comerciala Romana nu vor fi disponibile decat dupa finalizarea tranzactiei, presedintele Erste Bank a oferit reprezentantilor mass media din Romania prezenti la conferinta posibilitatea de a afla care va fi evolutia Bancii Comerciale Romane in urma preluarii: “In colaborare cu managementul Bancii Comerciale Romane, vom initia dezvoltarea unui plan de afaceri comun pentru Romania, astfel incat acesta sa poata fi implementat imediat dupa finalizare. Oricare ar fi aspectele vizate de transformare, clientii si nevoile lor raman in centrul tuturor actiunilor intreprinse la Banca Comerciala Romana. Aceasta banca este cel mai important actor de pe piata bancara romaneasca si chiar si de-a lungul procesului de transformare, BCR isi va pastra pozitia de «dirijor al orchestrei bancare romanesti». Ii pot asigura pe competitorii nostri ca BCR nu va pierde un singur client in timpul procesului de transformare.”
Treichl a mai declarat ca imediat dupa finalizarea achizitiei, o echipa speciala desemnata in acest sens va declansa procesul de transformare. Acesta va dura intre 12 si 18 luni si va urmari cateva linii directoare atat sub aspect financiar cat si procedural. Programul de transformare va include intre 20 si 25 de poiecte, vizand toate aspectele afacerii: gama de servicii pentru clientii persoane fizice si corporatii, departamentele de Marketing si de Resurse Umane, structura de IT, departamentul de control, trezorerie si risk management (acesta din urma va fi implementat in conformitate stricta cu prevederile Erste Bank). Fiecare echipa de proiect va include experti din cadrul procesului de due dilligence si membri ai personalului Bancii Comerciale Romane.
In ceea ce priveste natura masurilor ce urmeaza sa fie implementate, Treichl a afirmat ca, printre altele, acestea vor viza cresterea volumului afacerii si a eficientei bancii, pregatirea personalului, imbunatatirea structurii de IT si a calitatii serviciilor. Masurile prevazute in planul de investitii vor fi dublate de un efort de extindere a retelei de sucursale.
Concluzii
Concluzia trasata de presedintele Erste Bank la finalul conferintei a fost urmatoarea:
“Preluarea Bancii Comerciale Romane reprezinta nu numai cea mai importanta achizitie realizata vreodata de Erste Bank, sunt convins ca se va dovedi a fi si una incununata de succes. Potentialul de crestere, dar si oportunitatile pe viitor in Romania, care continua sa fie o piata bancara sub-penetrata, ne determina sa ne asteptam la rezultate pozitive ale operatiunilor noastre aici. In schimb, prezenta Erste Bank pe piata va ajuta la alinierea economiei romanesti la standardele UE si va facilita absorbtia de fonduri comunitare. In acelasi timp, Erste Bank isi propune sa devina o banca de incredere ce isi concentreaza atentia asupra nevoilor clientilor, angajatilor si partenerilor sai in Romania.”





