„Obiectivul nostru este formarea unui numar de 16 manageri romani din cadrul Petrom pentru ca acestia sa poata prelua pozitii importante in companie. Numarul expatriatilor din Petrom este in prezent de 20, iar obiectivul nostru este de a-i reduce cu 50%”, a spus seful OMV.

Dr. Rupert Dollinger, directorul de resurse umane al Erste Bank, noul proprietar al BCR, a precizat ca si aceasta companie bancara din austria are ca obiectiv reducerea expatriatilor din bancile controlate de Erste in toata Europa. „La BCR deocamdata nu avem expatriati, insa si prin acest program sustinem dezvoltarea unui management local puternic”, a spus el. Reprezentantul Erste Bank a mai spus ca la anul va fi organizata Universitatea de Vara Danubia, a carei studenti vor putea sa viziteze bancile din tarile in care activeaza banca austriaca.

Inscrierile la programul Executive MBA se fac pana la 22 septembrie, la adresa de internet www.executiveacademy.at/mba/romania.

Se pot inscrie manageri romani din toate companiile, nu doar din OMV sau BCR, iar cele 20 de persoane selectate vor urma cursuri, incepand cu decembrie 2006, in centrele de formare ale BCR si vor face doua stagii de pregatire in SUA, la New York si Indianapolis, precum si un stagiu la Viena.

Limba in care se sustine programul este engleza, iar programul, acreditat de ACSP din SUA si FIBA din Germania, este adaptat persoanelor care lucreaza in acelasi timp: durata programului este de 14 luni, cate 4 zile pe luna, de joi pana duminica doua zile lucratoare si doua nelucratoare.

Incepand cu luna decembrie 2006, Executive MBA – programul principal al Executive Academy din cadrul Universitatii de ªtiinte Economice si Administrative din Viena (WU) – se va desfasura si in Romania. OMV AG si Erste Bank finanteaza impreuna 30 de burse, fiecare in valoare de 35.000 Euro, pentru candidatii din Romania, se arata intr-un comunicat de presa al celor doua companii.

In perioada 24 august – 22 septembrie 2006, tinerii cu potential ridicat in cariera profesionala care au cel putin 5 ani de experienta in munca pot candida pentru o bursa Executive MBA. Programul va incepe in luna decembrie 2006 la Bucuresti si va dura 14 luni. Studentii vor participa la cursuri organizate in module a cate 4 zile pe luna si vor beneficia de o calatorie de studiu in SUA. Programul part – time se va desfasura in limba engleza si se va remarca prin standardele de calitate ridicate si prin continutul educativ substantial. Participantii vor beneficia de aplicatii practice si de experienta unor profesori de renume international.

“Exigentele in materie de calitate si de perspectiva internationala din programele noastre sunt indeplinite cu brio de catre partenerii nostri. Tot mai multe companii abordeaza WU Executive Academy pentru a-si instrui angajatii cu potential ridicat si persoanele cu functii manageriale. Asteptam inceperea parteneriatului cu Erste Bank si OMV si dorim sa ne demonstram competentele prin instruirea managerilor de varf din Romania”, declara Dr. Astrid Kleinhanns, Managing Director al WU Executive Academy.

Prin aceasta initiativa, cei doi sponsori parcurg noi etape in materie de responsabilitate si suport social, in regiunea Europei Centrale si de Est. „Dezvoltarea proiectelor de responsabilitate sociala in tarile unde ne desfasuram operatiunile este una dintre preocuparile noastre. Prin acest program, sustinem dezvoltarea profesionala a personalului inalt calificat in obtinerea unor competente de management compatibile cu cele la nivel global. Pe termen lung, acest lucru va consolida economia locala. Am gasit un partener excelent in WU Executive Academy din cadrul Universitatii din Viena, capabil sa isi utilizeze priceperea si experienta internationala pentru a atinge acest obiectiv”, a declarat Dr. Rupert Dollinger, seful Departamentului de Resurse Umane al Erste Bank.

Companiile austriece sunt foarte bine reprezentate in Romania, unde OMV si Erste Bank se afla in randul celor mai importanti investitori straini. In decembrie 2005, Erste Bank a castigat licitatia pentru Banca Comerciala Romana, cea mai mare banca locala, iar OMV detine o pozitie puternica in Romania inca din 2004, odata cu achizitionarea pachetului majoritar al companiei Petrom. Ambii investitori isi extind in permanenta operatiunile si au o contributie considerabila la cresterea economica din regiune. “OMV sustine procesul de dezvoltare al Romaniei si prin rolul sau de actionar majoritar al companiei Petrom; desigur, atat in privinta aspectelor economice cat si in privinta factorilor adiacenti, cum ar fi educatia. Pe langa cresterea investitiilor pentru instruirea si dezvoltarea angajatilor Petrom (in 2005 aproximativ 2.4 milioane Euro, iar pentru 2006 3.5 milioane Euro), remarcam o necesitate importanta de instruire a angajatilor cu potential ridicat si a personalului de nivel managerial, mai ales pe masura ce investitorii straini doresc sa foloseasca din ce in ce mai mult personal roman inalt calificat. Din acest motiv, am ales programul Executive MBA de renume international din cadrul WU Executive Academy (Universitatea de ªtiinte Economice si Administrative din Viena)”, comenteaza Dr. Wolfgang Ruttenstorfer, director general executiv al OMV si presedintele Consiliului de Administratie al Petrom.

Programul Executive MBA se plaseaza pe primele locuri in clasamentele internationale MBA. Fiind acreditat AACSB si FIBAA , programul se situeaza pe prima pozitie in ceea ce priveste satisfactia studentilor, in topul Frankfurter Allgemeine Zeitung privind MBA-urile part – time in tarile de limba germana. De asemenea, programul figureaza in topul 50 al celor mai bune programe MBA din lume, alcatuit de German Handelsblatt (publicatie germana de profil).

Pentru mai multe detalii despre programul MBA in Romania si procedurile de inscriere, vizitati: www.executiveacademy.at/mba/romania.

Despre Erste Bank

Infiintata in anul 1819, Erste Bank a fost prima banca de economii din Austria. In prezent, institutia se numara printre cei mai importanti furnizori de servicii financiare din Europa Centrala si de Est, atat din punct de vedere al numarului de clienti, cat si dupa totalul activelor. Baza de clienti a Erste Bank a crescut de la 600.000 la peste 15 milioane in doar sapte ani. Acest rezultat a fost determinat de cresterea pe piata locala din Austria si de extinderea prin achizitii in Europa Centrala si de Est, unde Grupul este prezent la aceasta data prin 10 institutii financiar – bancare. Din numarul total de clienti, aproape 12 milioane provin din Europa Centrala si de Est (Slovacia, Republica Ceha, Ungaria, Croatia, Serbia si Romania). Grupul Erste Bank si-a dezvoltat o gama complexa de servicii de retail, concentrandu-se in acelasi timp si asupra intreprinderilor mici si mijlocii. Din punct de vedere al specificului produselor, Erste Bank se axeaza pe retail banking, finante imobiliare, servicii pentru clienti persoane fizice, servicii si produse pentru IMM-uri, dar este activa si in domenii precum managementul activelor, asigurari si leasing.

Despre OMV Aktiengesellschaft

Cu vanzarile grupului de 15,6 miliarde de Euro si o forta de munca de 5.226 de angajati in 2005, cat si cu o capitalizare de piata de aproximativ 14 miliarde Euro, OMV Aktiengesellschaft este cea mai mare companie industriala listata la bursa. In calitate de lider pe piata de petrol si gaze naturale din Europa Centrala, OMV activeaza in 13 tari in domeniul Rafinare & Marketing (R&M), avand ca obiectiv atingerea unei cote de piata de 20% pana in 2010. In domeniul Explorare & Productie (E&P), OMV activeaza in 18 tari pe cinci continente. In segmentul de gaz natural, OMV dispune de o retea de conducte de 2.000 km si transporta anual 45 miliarde m³ in tari precum Germania sau Italia. OMV detine participatii la fabrici de produse chimice si petrochimice: o participatie de 50% la AMI Agrolinz International GmbH si 35% la Borealis A/S, unul dintre cei mai mari producatori de polyelofine. Alte participatii importante sunt: 51% la Petrom SA, 50% la Econgas GmbH., 45% la consortiul de rafinarii BAYERNOIL, precum si 10% din compania ungara MOL.

Prin achizitia pachetului majoritar al actiunilor Petrom, OMV a devenit cel mai mare grup de petrol si gaze din Europa Centrala, cu rezerve de titei si gaz natural de peste 1,4 miliarde bep, o productie zilnica de circa 338.000 barili si o capacitate anuala de rafinare de 26,4 milioane tone. OMV dispune in prezent de peste 2.521 de statii de distributie in 13 tari. Cota de piata a grupului in segmentul de Rafinare si Marketing (comercializare) in regiunea Dunarii este in prezent de aproximativ 18%.

OMV si-a consolidat pozitia de lider in zona de dezvoltare europeana, prin achizitia a 34% din Petrol Ofisi, compania lider in sectorul de retail si comercial din Turcia.

Despre WU Executive Academy

WU Executive Academy

Formarea de manageri la cel mai inalt nivel international

Mai mult de jumatate din absolventii austrieci in domeniul economic si-au obtinut diplomele la Universitatea de Stiinte Economice si Administrative din Viena. WU Executive Academy a fost infiintata pentru a sustine absolventii in procesul de invatare continua. In cadrul acestei institutii, toate programele post-universitare si intitiativele de studiu cum ar fi programele MBA/LL.M, programele de certificare, programe institutionale, seminariile si congresele sunt organizate la nivel central. Executive Academy aspira la o pozitie de top in invatamantul post-universitar din Austria, din intreaga Europa Centrala si de Est si alte regiuni.

Avantajul competitiv este garantat prin combinarea de know-how teoretic si atestat stiintific cu experienta si aplicatii practice. WU Executive Academy beneficiaza de resursele celei mai mari universitati de business din Europa, cu aproximativ 400 de experti in domeniu care sunt membri ai facultatii si expertiza a 176 de universitati partenere din toata lumea. Programele educationale ofera abordari de ultima ora, atat in teorie cat si in practica. Toate cursurile au fost create pentru CEO, directori, directori executivi, manageri si personal cu potential ridicat pentru a satisface cerintele individuale in mod optim.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*