GECAD ePayment lanseaza noua versiune a site-ului www.epayment.ro, cu un nou layout si structura imbunatatita. Acum comerciantii sau oamenii de afaceri interesati de oportunitatile Internetului dar si publicul larg au acces rapid la informatii utile despre comert electronic, se arata intr-un comunicat de presa al companiei.
Ce este nou? Navigare usoara, informatii la indemana si sectiuni dedicate nevoilor de informare din domeniu prin articole specializate, studii de caz, noutati relevante din piata. Datorita noii organizari distanta pana la informatia dorita nu este mai mare de trei click-uri.
Rezultatele obtinute in urma unui studiu de utilizabilitate si functionalitate derulat cu utilizatori reali, a analizei volumului de informatii despre comert electronic disponibile public in acest moment si a stadiului de dezvoltare a magazinelor online au determinat reorganizarea continutului in forma actuala.
„Accesul la informatie corecta si de calitate poate deveni un avantaj competitiv pentru comerciantii online din Romania, motiv pentru care am acordat o atentie sporita site-ului epayment.ro, unde cei interesati vor gasi o colectie de documente si date utile”, spune Dragos Stanescu, director de marketing si vanzari, GECAD ePayment.
In prezent romanii stiu foarte putine despre comertul electronic, despre platile prin card si despre conditiile in care se proceseaza tranzactiile pe Internet. De asemenea, magazinele online cresc, se diversifica si au succes dar se confrunta cu deficiente in managementul afacerii. Sectiunea „Despre e-commerce”, studiile de caz din „Companie / Clienti” sau „Intrebarile Frecvente” (FAQ) sunt actualizate periodic in functie de ritmul pietei si vin in intampinarea publicului larg si a comerciantilor cu informatii complete.
Site-ul este mai usor de gasit si pe motoarele de cautare, paginile fiind optimizate din punct de vedere al continutului si functionalitatii conform criteriilor Google. Experienta unui utilizator este imbunatatita de noile functii – optiunea de afisare a paginilor in format de imprimare sau link-urile care afiseaza drumul parcurs prin site, dar si de sistemul de navigare intuitiv pliat pe modul in care fiecare utilizator isi cauta informatia. Astfel, in fiecare secunda acesta stie unde se afla, unde a fost si unde se poate duce.
Despre GECAD ePayment International
GECAD ePayment este integrator de solutii pentru comert electronic, lider pe piata romaneasca de sisteme de plati online. ePayment® este o solutie pentru magazine virtuale avand ca scop principal realizarea unui sistem simplu si sigur de plati pe Internet atat pentru comercianti cat si pentru cumparatori.
ePayment proceseaza comenzi cu plata prin card bancar (VISA, MasterCard, Diners, JCB, AMEX), transfer bancar, plata la livrare, microplati (SMS si DTMF) si BRD-Mobilis, fiind singura solutie completa pentru e-commerce de pe piata romaneasca. GECAD ePayment este certificata 3DSecure si VeriSign si auditata PCI DSS.
ePayment® este marca inregistrata GECAD ePayment International SRL. Membra a grupului GECAD.
www.epayment.ro





