Producatorul de energie electrica si termica E.ON Gaz Romania a anuntat luni ca pretul gazelor naturale la consumatori ar trebui sa creasca cu circa 10% in luna ianuarie anul viitor, si cu aproximativ 30% pentru intreg anul 2008.
E.ON Gaz Romania apreciaza ca preturile gazelor naturale vor trebui sa creasca pentru a putea asigura cantitatile de gaze naturale necesare consumatorilor din Romania.
“Ca urmare a cresterii preturilor gazelor naturale din import, pretul final al gazelor la consumatori va trebui sa se majoreze cu circa 10 % incepand din luna ianuarie 2008. O majorare de aproximativ 30 % este de asteptat pentru intreg anul 2008”, a declarat presedintele Consiliului de Administratie al E.ON Gaz Romania, Achim Saul, citat in comunicatul companiei.
Acesta a mai spus ca in ultimele luni, pretul petrolului pe pietele internationale a continuat sa creasca si ca pretul gazelor naturale comercializate pe pietele internationale este legat, prin intermediul unor formule de determinare a pretului, de pretul petrolului. „Prin urmare si evolutiile de pe pietele internationale din ultima perioada vor avea un impact si asupra preturilor gazelor naturale pentru consumatorii din Romania. Astfel, in Romania preturile gazelor naturale de import vor creste cu aproape 20%, iar pana la sfarsitul anului 2008, se asteapta cresteri de aproximativ 60 %, daca pretul petrolului isi mentine acelasi nivel ridicat”, a subliniat Achim Saul.
El mai precizeaza ca, daca E.ON Gaz Romania nu obtine majorarea necesara a pretului la consumatori, atunci compania are doua optiuni: fie sa se confrunte in scurt timp cu probleme financiare foarte grave, intrucat marja reglementata de 4% nu le-ar permite sa acopere cresterile de pret de 10 – 30 %, fie sa reduca importurile de gaze naturale. Prima varianta nu constituie o alternativa, mentioneaza oficialul E.ON, iar daca ar fi obligati sa reduca importurile, acest lucru va duce insa la un deficit de gaze naturale, in special in iarna anului 2008, si la imposibilitatea de a mai asigura consumatorilor cantitatile necesare de gaze naturale”, a explicat Saul.
In Romania, consumatorii sunt aprovizionati cu gaze naturale din productia interna (aproximativ 60%) si cu gaze naturale importate (aproximativ 40%).
Ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, a declarat vineri la Medias ca energia electrica nu se va scumpi de la 1 ianuarie 2008, iar scumpirea gazelor nu va fi impovaratoare pentru populatie.
„La enegie, in 2008, va exista o formula de pret prin care sa fie o crestere zero. In legatura cu gazul, avem discutii cu autoritatea de reglementare sa vedem ce formula vom gasi. Vreau sa spun insa ca acea aliniere a preturilor la cele din UE se va face dupa o formula care sa nu impovareze populatia. Cei care vor anunta preturile vor fi insa cei de la autoritatea de reglementare”, a afirmat Vosganian.
Ministrul a mai precizat ca in 2008 scumpirile la energie electrica si gaze nu vor depasi inflatia.
Miercuri, surse din cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) au declarat, pentru NewsIn, ca gazele naturale din import vor fi mai scumpe cu cel putin 16% de la 1 ianuarie si vor acoperi 35-40% din consumul national in primul trimestru, in timp ce pretul gazelor din productia interna nu va fi modificat la inceputul anului.