Bancherii critica politica BNR
Aproape toti reprezentantii bancilor prezenti la seminar au criticat aspru politica de interventie a Bancii Nationale. Astfel, in opinia lui Dragos Cabalt, „politica BNR e cea care face ca aprecierea leului sa descurajeze creditarea in lei”. Bancherii considera ca piata creditelor in Romania e abia la inceput, oportunitatile de dezvoltare sunt enorme, dar instrumentele financiare existente pe piata sunt foarte reduse si asta pentru ca rata dobanzii e controlata in mod direct de Ministerul de Finante si de BNR.
In ce ai venitul, in aia faci imprumutul
Misu Negritoiu, vicepresedintele ING-Bank, a declarat ca institutia pe care o reprezinta incurajeaza oamenii sa recurga la alternativa creditelor in lei, cu toate ca acestea costa aproape dublu decat un credit in euro sau in dolari. Motivul? Majoritatea romanilor obtine venituri in lei. „In ce ai venitul, in aia faci imprumutul. In ceea ce priveste costurile, e mai complicat”, a mentionat Negritoiu. Astfel, la momentul actual, ponderea creditelor in lei este de doar 20%, fata de cea a creditelor in valuta care reprezinta 80%. ING este una din bancile care promoveaza puternic in ultima perioada creditele ipotecare in lei.
Nimeni nu se imprumuta in lei la creditele pentru locuinta
Analiza pietei a scos la iveala un lucru descurajant pentru cei care incearca sa promoveze creditele in lei. Creditul ipotecar este acordat in proportie de 95% in euro sau dolari, deci doar 5% in lei. „Aproape nimeni nu se imprumuta in lei la creditele pentru locuinta”, a precizat reprezentantul Alpha Bank, Sergiu Oprescu. Acesta a mentionat si faptul ca populatia nu este suficient de educata in acest sens. Astfel, conform reprezentantului Alpha Bank, „romanii nu sunt educati financiar, ei au invatat ca e bine sa economisesti in lei si sa te imprumuti in valuta, desi creditul in valuta prezinta si el riscuri destul de mari, in ceea ce priveste dobanzile”.
Bancile vor acorda in continuare credite in valuta: piata o cere
Bancherii prezenti la seminar, in frunte cu vicepresedintele ING, au recunoscut, in final, ca vor acorda in continuare mai multe credite in euro si dolari decat in lei, intrucat acesta este jocul pietei. Oamenii solicita credite in valuta pentru ca sunt mai ieftine, iar bancile raspund solicitarilor, pentru a-si spori cota de piata, fara sa se mai complice in a consilia clientii cu privire la potentialul risc de schimb valutar al unui credit in valuta.
„Bancile dau credite in valuta datorita oportunitatii comerciale: asta cere piata”, a spus Negritoiu.
Problema este insa mai complexa, din cauza faptului ca toate aceste credite se duc spre consum, si nu spre sectorul de investitii. Dobanzile mari actuale la lei sunt cele „pe care economia romaneasca le poate sustine”, a precizat Dragos Cabalt, seful Departamentului de creditare al UniCredit. Cu alte cuvinte, dobanzile sunt in mare parte impuse de evolutia economiei.
Dobanzi sub 10%, abia in 2008-2009
Analistul Dragos Cabalt a facut si o prognoza, in ceea ce priveste scaderea dobanzilor la creditele de retail: „ Inceputul anului 2009, cand inflatia se va situa in jurul a 5%, acela va fi momentul in care dobanzile active pot scadea sub 10%”. ªi reprezentantii ABN-AMRO considera inflatia un factor important in scaderea dobanzilor practicate pentru creditele in lei. „Mai devreme de 2008, nu vom avea dobanzi formate dintr-o singura cifra”, prognozeaza Radu Craciun, seful Departamentului de analiza al ABN-AMRO.
Dansul lebedei
Ca si lebedele, prin miscari gratioase, reprezentantii bancilor se feresc sa faca prognosticuri oficiale in ceea ce priveste evolutia ratei dobanzilor. Un lucru e cert. Pana ce inflatia nu va scadea la 5%, dobanzile nu vor scadea nici ele. Cu toate acestea, reprezentantul Impact, Dan Ioan Popp este mai optimist si considera ca, odata cu integrarea in UE, presiunile venite din occident si concurenta ce se va crea pe piata romaneasca vor face ca dobanzile sa scada sub pragul de 10% mai devreme decat spun bancherii, pana in 2008. Popp a tinut sa sublinieze ca problema dobanzilor e legata de problema volumului de credite. In prezent, bancile acorda putine credite, fiind nevoite sa practice costuri mari (dobanzi mari) pentru a scoate un profit corespunzator. Astfel ca dobanzile vor scadea odata cu marirea volumului de credite.
Risti mai putin dar te costa mai mult
Concluzia este ca, da, creditul in lei este o alternativa la creditul in valuta, o alternativa mai scumpa in clipa asta, dar mai putin riscanta. Deci, daca te imprumuti in lei, risti mai putin pe termen lung, dar te costa mai mult si viceversa: in valuta e mai riscant, dar e mai putin costisitor. In plus, poti obtine mai multi bani daca te imprumuti in valuta. Cum dobanzile nu vor scadea semnificativ, ba chiar se preconizeaza o crestere usoara in perioada imediat urmatoare, concluziile seminarului pot fi sintetizate astfel: creditul in valuta este mai avantajos decat creditul in lei, atata timp cat scaderea dobanzilor sub 10% la lei este amanata pana cel putin in 2008.
Ana Maria MEGAN