Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) a plasat miercuri titluri de stat cu discont cu scadenta la 12 luni in valoare de 521,6 milioane lei (138,59 milioane euro), la care a acceptat sa plateasca un randament anual mediu de 9,29%, cu 2% mai mult decat la ultima emisiune de acest tip, potrivit BNR.

Randamentul anual maxim acceptat de Finante la aceasta licitatie a fost de 9,50%. Suma anuntata initial de MEF pentru licitatia de miercuri a fost de 1 miliard lei, iar cererea bancilor s-a ridicat la aproape 1,28 miliarde lei.

La ultima licitatie pentru titluri de stat cu discont la 12 luni, din 12 decembrie 2007, Finantele au respins toate ofertele bancilor, considerand randamentele cerute de acestea la un nivel inacceptabil. Ultima licitatie valida pentru titluri de stat cu discont la 12 luni a avut loc pe 26 septembrie, cand Ministerul de Finante a atras 95,9 milioane lei la o dobanda medie de 7% pe an.

„Ministerul de Finante a acceptat sa plateasca o dobanda mai mare decat in septembrie pentru ca se uita la dobanzile actuale din piata. Toata lumea se asteapta la o noua majorare a dobanzii de referinta pe care banca centrala o foloseste la depozitele in care atrage lei de la banci, asa ca e normal ca dobanzile sa fie mai ridicate”, a explicat dealerul sef al Bancii transilvania, ioan Birle, pentru NewsIn.

La licitatia de miercuri, 23 ianuarie, au depus oferte de cumparare de titluri de stat un numar de 12 dealeri primari: ABN Amro Bank, Alpha Bank Romania, BRD – Groupe Societe Generale, Banca Comerciala Romana (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, Citibank Romania, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC), ING Bank, MKB Romexterra Bank, Raiffeisen Bank si UniCredit Þiriac Bank.

Titlurile de stat vandute au fost de tipul cu discont, nepurtatoare de dobanda. Ele sunt vandute la un pret initial mai mic decat valoarea nominala, diferenta dintre pretul initial si valoarea nominala fiind numita discont, care reprezinta beneficiul cumparatorului. Statul va plati valoarea nominala a titlurilor, de 570,67 milioane lei, la scadenta din 23 ianuarie 2009.

Ministerul Finantelor a anuntat ca va lansa in primul trimestru din 2008 cinci emisiuni de obligatiuni de tip benchmark si sase emisiuni de titluri de stat cu discont, in valoare totala de 4 miliarde lei.

Bugetul public consolidat a inregistrat un deficit de 2,4% din produsul intern brut (PIB) la sfarsitul lui 2007, cu un punct procentual peste ultima previziune a ministrului economiei si finantelor, de 1,4% din PIB, cauza fiind cheltuielile foarte mari din decembrie ale administratiilor locale. Deficitul bugetului consolidat inregistrat la finalul lui 2007 a coincis, totusi, cu tinta programata prin buget, la rectificarea din noiembrie. Produsul intern brut este estimat, prin buget, la 389,8 miliarde lei (circa 117,8 miliarde euro, la un curs mediu estimat de Comisia Nationala de Prognoza la 3,31 lei/euro).

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*