Cea de-a patra linie de afaceri a Bancii Transilvania, Divizia pentru Medici, a implinit un an de activitate. Acest proiect isi propune incurajarea privatizarii sectorului medical, prin produse si servicii specializate, dar si prin consultanta juridica si contabila oferita de parteneri BT.
Divizia Pentru Medici pune la dispozitia tuturor medicilor – specialisti si rezidenti – peste 20 de produse pentru a acoperi nevoile de finantare, atat profesionale cat si personale.
Suma maxima ce poate fi imprumutata este de 300.000 de euro, iar medicii pot beneficia de aceste credite doar pe baza experientei lor profesionale.
Din luna septembrie, BT a pus la dispozitia tehnicienilor dentari un pachet dedicat, care cuprinde mai multe creditede nevoi personale, dar si credite imobiliare, auto si pentru echipamente de laborator, suma maxima fiind de 265.000 EUR.
Ionut Patrahau, Directorul General Adjunct al Bancii Transilvania, declara: “Medicii sunt parteneri de afaceri seriosi. Respectam profesia de medic si acesta este unul din motivele pentru care avem o linie de business dedicata. La un an de activitate, Divizia Pentru Medici aduna roadele. ªi, cantarind rezultatele, avem motive de satisfactie: plasamente de 100 de milioane EUR, 2.600 de credite acordate si aproape 9.000 de medici care au ales sa lucreze cu noi”.
Meritele acestor realizari au fost atribuite echipei specializate, formata din peste 90 de medici si consultanti financiari, parteneriatelor BT si bunei colaborari cu societatile si asociatiile medicale.