Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a anuntat, astazi, ca ministerul de resort intentionaza sa modifice, cu incepere la la 1 ianuarie 2008, codul fiscal pentru a imbunatati gradul de colectare a taxelor si pentru a reduce evaziunea fiscala.
„Avem in proiect o modificare a codului fiscal. Nu este vorba de majorari de impozite, ci de o imbunatatire a legislatiei pentru a reduce evaziunea fiscala”, a declarat Vosganian.
Un exemplu oferit de Vosganian a privit colectarea dividendelor. „Astfel, incepand cu 2008, actionarii care doresc sa ridice dividendele in timpul anului o vor putea face oricand”.
Referindu-se la politica bugetara, Vosganian a precizat ca Guvernul va adopta, in toamna, o politica fiscala prudenta, ce se va prelungi si la nivelul anului viitor, iar asta in ciuda gradului relativ mare de colectare a texelor. Acesta, a precizat Vosganian, a depasit in primul semestru al acestui an cu 27% volumul incasarilor realizate pe aceeasi perioada a anului trecut.
„Politica bugetara se bazeaza in aceasta perioada pe prudenta, iar aceasta prudenta este dovedita in principal de rezultatele bugetare pe 7 luni. Avem pe 7 luni un excedent bugetar de 0,5% din PIB. Acest excedent se datoreaza in mare masura rezultatelor privind castigurile salariale din Romania. Pe sapte luni avem, la administratia locala, care este principala beneficiara a impozitului pe venit, un excedent aproape ametitor: circa 1% din PIB.”
„Daca acest excedent se mentine in urma cresterii castigurilor salariale intr-o poportie mai mare decat a fost prevazuta in anul trecut va duce la un castig de peste 1,2 miliarde de euro pentru administratia locala”.
Cea mai mare parte a localitatilor din zona rurala inregistreaza insa deficit. Pentru acestea, a precizat, Vosganian, ministerul pregateste un act normativ prin care sa fie oferite fonduri de echilibrare. Referindu-se tot la administratia publica din zona rurala, Vosganian a anuntat ca a avut recent o discutie cu priemierul Calin Popescu Tariceanu, in urma careia s-a convenit asupra necesitatii majorarii salariilor primarilor. Ministerul Finantelor urmeaza acum sa gaseasca fondurile necesare acestor majorari.
Prudenta despre care vorbea Vosgnian se va referi si la posibilele efecte ale crizei de pe piata creditului ipotecar din Statele Unite, criza care deja a afectat majoritatea statelor occidentale. In acest sens insa, ministrul Economiei a spus ca Romania nu trebuie sa se teama de impactul acestei crize: investitiile straine directe pe primul semestru s-au situat in jurul a 3 miliarde de dolari, iar, in cel de-al doiea semestru ar putea depasi aceasta suma. „Þinta de 7 miliarde de euro ramane in picioare”, a spus acesta.
„Pericolul intrarii Romaniei in procedura de deficit excesiv este inlaturat”.
„Pentru anul viitor vom pastra aceeasi politica prudenta”, a mai subliniat acesta. Ca un element nou insa, din 2008 va fi introdus conceptul de eficienta a politicilor publice.





