“Dexia a informat autoritatile romanesti ca nu va mai lua parte la procesul de privatizare, in ciuda interesului pe care-l reprezinta CEC-ul”, se arata intr-un comunicat al Dexia.

“Datorita acestor proceduri in desfasurare, decizia nu va fi insotita de alte comentarii, in acest moment”, se mai arata in comunicat.

Cu toate acestea, Dexia spune ca Romania ramane, datorita potentialului sau de crestere si a iminentei aderari la Uniunea Europeana, o piata foarte promitatoare, in special in privinta afacerilor de finantare publica si de proiect. Aceasta piata va fi dezvoltata direct prin biroul Dexia de la Bucuresti, mai precizeaza comunicatul.

In cursa pentru preluarea CEC au mai ramas Raiffeisen, Banca Nationala a Greciei, OTP si EFG Eurobank.

Aceste banci sunt asteptate sa depuna la Ministerul de Finante, pana la 17 iulie, oferte ferme de preluare a CEC-ului.

Procesul de privatizare a CEC-ului a fost amanat de mai multe ori, in principal din cauza intereselor diferitelor grupuri interne, ceea ce l-a determinat chiar si pe presedintele Traian Basescu sa ia atitudine in acest caz.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*