“O eventuala crestere a ratei dobanzii nu ar genera probleme deosebite (pentru companii), dar este posibil ca o evolutie adversa de amploare a cursului de schimb sa determine efecte sistemice”, se arata in raportul publicat de BNR.
“Cele mai mari socuri asupra costurilor companiilor ar putea veni din evolutia cursului de schimb, a preturilor administrate si din presiunile salariale”, se mai arata in raport.
O depreciere puternica a leului in raport cu valuta, la fel cum s-a intamplat recent si in tarile vecine, este considerata ca fiind probabila si de catre bancheri. “Aceasta tendinta este sustinuta de o serie de factori, precum majorarea deficitului bugetar si a celui comercial sau retragerea masiva a investitorilor de pe piata romaneasca”, spune Cristian Sporis, Executive Director Treasury Sales&Dealing Area la Raiffeisen Bank. El spune ca variatiile de curs valutar creeaza pierderi mari companiilor care realizeaza importuri sau exporturi de mari dimensiuni.
Sporis ne-a dat exemplul unui client al bancii care a pierdut zeci de mii de dolari pentru ca nu a stiut sa gestioneze corect variatiile de curs, cu toate ca specialistii bancii i-au facut recomandari care i-ar fi adus castig, in loc de pierdere.
Este vorba de serviciul de tranzactii valutare la termen oferit de Raiffeisen Bank, ca si de alte banci, care ofera firmelor posibilitatea de a cumpara sau vinde, peste cateva zile sau luni, valuta de care are nevoie pentru plata importurilor, sau pentru incasarea produselor din export, la un curs stabilit anterior.
Cum poti pierde zeci de mii de dolari din cauza cursului valutar
“Clientul nostru a facut un import cu o valoare foarte mare, de cateva milioane de euro, la cursul de 2,80 lei pentru un dolar. El urma sa plateasca factura peste trei luni, asa incat urma sa cumpere valuta la un curs care-l avantaja, adica cel putin la valoarea cu care a facut importul. Avea ocazia sa cumpere dolari la un curs forward favorabil, de 2,70 lei in mai, insa nu a facut-o, preferand sa mai astepte in eventualitatea unei deprecieri si mai mari a dolarului. Lacomia l-a tradat insa, pentru ca ulterior dolarul s-a apreciat si a ajuns la 2,85, ceea ce l-a panicat si l-a facut sa cumpere la acest pret, pierzand astfel aproximativ 20.000 de euro, daca luam in calcul un volum de un milion de dolari tranzactionat. Insa valoarea a fos de cateva milioane, asa incat pierderea a fost mult mai mare. Daca ar fi cumparat la 2,7 dolari, el ar fi castigat in schimb 30.000 de dolari la milionul de dolari cumparat. Nu a facut-o in ciuda recomandarilor noastre”, spune reprezentantul Raiffeisen.
Un contract forward presupune, in principal, stabilirea unui pret fix al cursului leu-euro, leu-dolar sau euro-dolar la care clientul, adica firma sau chiar o persoana fizica poate cumpara valuta in viitor, adica peste cel putin doua zile si maxim un an.
Un astfel de contract se incheie de obicei doar pentru sume mari, de minim 500.000 de dolari in cazul BCR sau de minim 200.000 de euro in cazul Bancii Transilvania. Este necesar si o garantie, care consta de obicei intr-un depozit colateral, echivalentul a minim 10% din suma tranzactionata.
Inca o alternativa-optiunile pe cursul de schimb
Dar daca, in cazul clientului dat ca exemplu mai sus, acesta ar fi cumparat un contract forward la cursul de 2,80 de exemplu, iar cursul la scadenta ar fi fost mai bun, sa spunem 2,75? S-ar fi necajit putin, pentru ca ar fi putut castiga. Tocmai de aceea, au aparut recent si alte produse bancare, mai diversificate, care permit clientilor sa jongleze cu cursul de schimb.
O alta alternativa de protectie fata de variatiile de curs valutar este cel al optiunilor pe cursul de schimb. Cum functioneaza?
Cosmin Bucur, head of financial Markets Distribution la ABN AMRO, spune ca varianta forward estre utilizata de tot mai multe firme in ultimul timp, dar are limitele ei. Aceasta inseamna ca ti se garanteaza un curs de schimb fix la o anumit termen in viitor. De exemplu, daca acum un euro este cotat la 3,6800, ai posibilitatea sa schimbi, peste trei luni, valuta primita din export cu un curs fixat de piata forward la 3,6920. Chiar daca cifra reala a cursului va fi, peste trei luni, semnificativ mai mare sau mai mica, exportatorul va fi obligat, conform contractului, sa schimbe valuta la cursul stabilit. Astfel, riscul de curs valutar ramane prezent.
Tocmai pentru a reduce si acest risc, ABN AMRO a lansat in premiera pe piata din Romania optiuni pe cursul de schimb. Aceasta inseamna ca exportatorul respectiv poate alege atat un curs de schimb fix, stabilit pentru cateva luni inainte, ca in cazul operatiunilor forward, dar si un alt curs, conform evolutiei reale a acestuia, la data respectiva. Este vorba de unul dintre produsele ABN AMRO, denumit FX Put Option.
Astfel, daca peste trei luni cursul valutar va fi de 36.920 lei, ca in cazul cotatiei forward, exportatorul va putea sa efectueze schimbul valutar la aceasta cotatie, denumita si cursul minim garantat. Daca insa cursul peste trei luni va fi mai mare decat cel garantat, atunci clientul va putea opta pentru respectivul curs, reducandu-si astfel pierderile.
Pentru acest castig, clientul va trebui, cum e si normal, sa plateasca bancii o prima, spre deosebire de contractele forward, care sunt fara taxe. Cat de mare? Conform reprezentantului ABN AMRO, Cosmin Bucur, daca schimbul valutar, in cazul unei tranzactii de un milion de euro, se face la cursul fix stabilit de 36.920 de lei, pretul primei ajunge pina la 21.000 de euro. Aceasta reprezinta, de fapt, diferenta dintre un curs actual de 36.145 de lei pentru un euro si cel minim fixat si garantat, de 36.920 de lei.
Acesti bani platiti bancii drept prima reprezinta, de fapt, pierderea rezultata din deprecierea cursului. Cu alte cuvinte, in loc sa fie niste bani aruncati in vant sau luati din buzunarele consumatorilor, sunt bani castigati de banca. In acelasi timp, aceasta asigura si companiei un castig, prin oferirea posibilitatii de a alege cel mai avantajos curs valutar si nu doar un curs fix. Optiune pe care compania nu o are in cazul unei simple operatiuni forward.
Vasile Coman
Ce sunt si cum se incheie tranzactiile spot, forward, futures
Hedgingul, o solutie pentru a scapa de grija cursului valutar




