Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat joi un curs de referinta de 3,7695 lei/euro, un nou nivel maxim al ultimilor trei ani, in crestere cu 0,6 bani comparativ cu rata publicata miercuri, de 3,7635 lei/euro.

O cotatie mai mare a fost inregistrata la 28 ianuarie 2005, cand cursul de referinta s-a situat la 3,7723 lei/euro.

Pe piata interbancara, dupa ora 13:00, cursul de schimb se plasa mai jos fata de referinta la 3,7615-3,7640 lei/euro.

Primele operatiuni ale zilei au fost realizate la o rata de 3,7500 – 3,7550 lei/euro, iar cursul a urcat dupa o ora de tranzactionare la un maxim de 3,7635 – 3,7650 lei/euro. Ulterior, rata de schimb s-a stabilizat sub nivelul de 3,7600 lei/euro.

BNR nu a reusit sa atraga prin licitatia organizata joi niciun leu deoarece dobanda oferita era sub nivelul celei de pe piata interbancara.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*