Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat norma privind protectia participantilor la fondurile de pensii administrate privat in cazul fuziunii fondurilor din Pilonul II, elaborata in aplicarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se arata intr-un comunicat al CSSPP.
Norma reglementeaza cadrul legal necesar desfasurarii procesului de fuziune, prin care un fond de pensii administrat privat este absorbit de catre un alt fond de pensii administrat privat si stabileste reguli privind protectia participantilor in aceasta situatie.
Participantii care nu sunt de acord cu noile conditii ale fondului absorbant se vor putea transfera fara penalitati la un alt fond de pensii administrat privat.
Administratorul fondului absorbit va trebui sa transmita, in scris, cu confirmare de primire catre participanti, noile conditii ale prospectului fondului absorbant. Totodata, acesta va trebui sa le comunice participantilor posibilitatea de transfer in decurs de 90 de zile calendaristice, fara penalitati, in cazul in care acestia nu agreeaza noile conditii.


