BRD-Groupe Société Générale a realizat in anul 2006 din derularea operatiunilor de factoring intern si international o cifra de afaceri de 1.126M RON (328 M EUR), se arata intr-un comunicat de presa al bancii.

In comparatie cu anul 2005, operatiunile de factoring ale bancii au inregistrat o crestere de 152%. Rezultatele obtinute i-au permis BRD – Groupe Société Générale sa isi consolideze pozitia de lider al pietei romanesti de factoring, cu o cota de 42%, in crestere cu peste 5 puncte procentuale fata de anul anterior.

Operatiunile de factoring intern au cunoscut o crestere semnificativa (+ 171% fata de anul 2005), atingand 818,8 M RON (240 M EUR). De asemenea, operatiunile de factoring de import, introduse pentru prima oara pe piata romaneasca de BRD, au inregistrat un salt spectaculos, crescand de peste 7 ori in 2006 fata de anul 2005.

In 2006, numarul clientilor care au apelat la serviciile de factoring ale BRD-Groupe Société Générale a fost de 408 (+126% fata de 2005), corespunzator unui numar de peste 800 debitori si peste 155.000 de facturi administrate.

BRD – Groupe Société Générale este prima banca din Romania care a lansat operatiunile de factoring in anul 1993, prin afilierea la organizatia Factors Chain International, si prima institutie bancara cu statut de membru deplin al acestei organizatii.

Pachetul de servicii de factoring oferit de BRD-Groupe Société Générale (finantare, administrare de creante, colectare, acoperirea riscului de neplata) acopera atat domeniul factoringului intern, cat si pe cel al factoringului international de export si de import, in varianta cu si fara regres.

Oferta BRD – Groupe Société Générale este flexibila si ii permite clientului sa opteze, in functie de necesitati, pentru anumite servicii sau pentru intregul pachet de factoring. Folosirea factoringului are un impact imediat asupra cashflow-ului clientului transformand incasarile la termen in incasari la vedere si permite dezvoltarea afacerii fara imobilizarea activelor societatii in garantii materiale.

BRD – Groupe Société Générale este a doua banca din Romania, cu active ce depasesc 8 miliarde EUR. Banca are peste 2 milioane de clienti si opereaza o retea de peste 600 de unitati. BRD are cea de-a doua capitalizare bursiera la BVB (aproximativ 4,3 miliarde EUR la 31 ianuarie 2007).

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*