Analiza Bancii Centrale releva ca 50% dintre credite sunt acordate firmelor din industrie, 30% in servicii, iar restul in alte domenii de activitate.

Din datele puse la dispozitie de Banca Nationala la mijlocul anului 2003, creditele pentru investitii reprezentau 50.588 miliarde lei, adica 1,53 miliarde USD. Dar ponderea creditelor in totalul creditelor neguvernamentale acordate pe sistem bancar a scazut de la an la an, de la 27,9% in 2002 la 22,53% in 2003. Si asta cu toate ca ponderea creantelor restante sau indoielnice a fost in 2003 de doar 2,15%.

Concluziile arata ca daca bancile manifesta aversiune fata de riscurile creditarii pe termen mediu si lung, preferand acordarea de credite pe termen scurt, investitorii manifesta reticienta fata de creditele bancare.

Daca in cazul bancilor explicatia oferita de bancheri consta in riscurile scazute si avantajele mentinerii unui nivel ridicat de lichiditate, investitorii considera ca dobanzile mari sunt reflectate in costurile echipamentelor, diminuand astfel rentabilitatea afacerii.

Cat priveste volumul creditelor pentru investitii, 77% dintre ele au fost acordate firmelor private, 15,27% firmelor de stat, 2,89% societatilor mixte, 2,28% intreprinderilor straine, 0,39% persoanelor fizice, 1,09% proprietatii cooperatiste, iar diferenta de 0,99% este trecuta la capitolul altele. Din suma totala de 50.588 miliarde lei, 8.359 miliarde lei au fost acordati in moneda nationala, iar 42.222,91 in valuta.

Pe termen mediu, specialistii Bancii Nationale sustin ca aceste credite pentru investitii nu vor mai creste foarte mult si asta datorita faptului ca multe banci si-au infiintat societati de leasing, ceea ce reprezinta o sansa alternativa de finantare a investitiilor pentru agentii economici.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*