Guvernul va retrage 220-280 milioane euro de la 7-8 bănci implicate în programul „Prima Casă”, care au consumat foarte puÅ£in din plafonul garanÅ£iilor atribuite ÅŸi va redistribui sumele băncilor care au acordat cele mai multe credite, a spus preÅŸedintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM.
Astfel, reprezentantul FNGCIMM, Aurel Åžaramet, a precizat că 7-8 bănci au consumat între 0 ÅŸi 3% din plafoanele de garanÅ£ii, iar sumele nefolosite vor fi redistribuite.
El a precizat, după întâlnirea cu premierul Emil Boc, că primele bănci în funcÅ£ie de creditele acordate sunt BRD, BCR, Banca Transilvania, Alpha Bank, Volksbank ÅŸi Raiffeisen Bank, iar primele patru bănci acoperă 88% din totalul sumelor consumate până acum.
ÃŽn ceea ce priveÅŸte CEC Bank, Åžaramet a spus că într-o perioadă a existat „un avânt ceva mai puternic” la creditele în lei, dar pentru că acestea sunt mai scumpe decât cele în euro, în acest moment nu există o „dinamică satisfăcătoare”. „Am discutat cu CEC Bank, caută alte soluÅ£ii, dar cu certitudine vom redistribui o parte din bani ÅŸi de la CEC”, a spus el.
PreÅŸedintele Fondului a mai spus că trei bănci nu au consumat „niciun leu” din plafonul de garanÅ£ii, iar alte patru-cinci bănci au avut un „consum” de 0,1 – 3%. Acesta a declarat că nu poate nominaliza băncile care se află în această situaÅ£ie.
„Tuturor acestor bănci le vom lua o parte dintre sumele alocate pentru a le redistribui”, a spus Åžaramet. „Totalul sumelor alocate (în urma redistribuirii n.r.), după primele estimări, se ridică undeva între 220 ÅŸi 280 de milioane de euro”, a declarat el.
PreÅŸedintele Fondului a adăugat că 25,5% din cele aproximativ 4.800 de case achiziÅ£ionate până în prezent prin Programul „Prima Casă” sunt construite după anul 2008. La noua realocare vor fi acordate separat fonduri – aproximativ 30-40% din acestea – pentru case care urmează să fie construite.
Numărul de zile în care este soluÅ£ionat un dosar de creditare prin Prima Casă a scăzut cu zece zile, de la 47-48 de zile în perioada anterioară, a mai spus acesta.





