Avansul anual al creditelor acordate de banci populatiei si firmelor romanesti s-a accelerat in ultima luna a anului trecut la 60,4%, cel mai mare avans fiind inregistrat in 2007 de imprumuturile in valuta catre populatie, arata, joi, un comunicat al Bancii Nationale a Romaniei (BNR).
Creditul neguvernamental insuma la 31 decembrie 148,2 miliarde lei (41 miliarde euro).
Avansul a fost semnificativ mai mare decat cel din intervalul noiembrie 2006 – noiembrie 2007, cand s-a inregistrat o crestere cu 55,1% a creditelor acordate populatiei si firmelor, arata banca centrala.
Creditul neguvernamental a crescut in luna decembrie 2007 cu 5,0 la suta (4,3 la suta in termeni reali) fata de luna noiembrie 2007, pana la nivelul de 148180,7 milioane lei.
Creditul in lei a crescut cu 2,2 la suta (1,5 la suta in termeni reali), in timp ce creditul in valuta exprimat in lei a crescut cu 7,5 la suta (exprimat in euro, creditul in valuta a crescut cu 4,1 la suta).
La 31 decembrie 2007, creditul neguvernamental a inregistrat o crestere de 60,4 la suta (50,5 la suta in termeni reali) fata de 31 decembrie 2006, pe seama majorarii cu 39,2 la suta a componentei in lei (30,6 la suta in termeni reali) si cu 84,0 la suta a componentei in valuta exprimata in lei (exprimata in euro, cresterea creditului in valuta a fost de 72,3 la suta).