Referitor la deciziile de investire si creditare ale BERD in Romania, oficialii
ministerului de finante s-au exprimat in favoarea continuarii cresterii ponderii
investitiilor in sectorul privat. Astfel, BERD va contribui la dezvoltarea
sectorului privat, in special prin sustinerea IMM-urilor si a domeniului bancar, dar si a procesului de privatizare. Ca urmare, se va diminua si ponderea imprumuturilor acordate cu garantia statului.
Ionut Popescu, ministrul finantelor publice, a solicitat atat presedintelui BERD, Jean Lemierre, cat si altor oficialitati, ca Romania sa fie reprezentata in conducerea institutiei internationale, la nivel de vicepresedinte. Romania este una dintre principalele destinatii ale investitiilor BERD, fiind o tara aflata in tranzitie. 2,6 miliarde de Euro concretizate in 89 de proiecte de investitii pozitioneaza Romania pe locul al treilea din punct de vedere al portofoliului.
Pozitia Romaniei in cadrul Constituentei din care face parte alaturi de Ucraina,
Georgia, Armenia si Moldova s-a aflat, de asemenea, pe agenda delegatiei romane. La propunerea oficialilor romani, reprezentantii celorlalte tari membre au fost de acord cu aplicarea principiului rotatiei in alegerea directorului executiv. Romania va putea detine aceasta functie incepand cu mandatul viitor. Pana in prezent, in functie s-a aflat reprezentantul Ucrainei timp de 12 ani.
Prezentarea de tara a Romaniei, care a sintetizat principalele evolutii
macroeconomice din prima parte a anului 2005, a fost apreciata pozitiv de catre
investitori dar si de catre reprezentantii institutiilor financiare internationale (Banca Europeana de Investitii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Banca Japoniei pentru cooperare internationala) si ai bancilor de investitii (Deutsche Bank, Citibank).
Delegatia romana a fost reprezentata de Ionut Popescu, ministrul finantelor publice si guvernator la BERD pentru Romania Mugur Isarescu, guvernator supleant la BERD, si Dragos Neascu, secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice.