Activele Bancii Comerciale Carpatica s-au situat la 1,850 miliarde lei, in semestrul I al anului 2007, ceea ce indica o crestere cu 13 la suta fata de finele anului 2006, majorare ce depaseste media sistemului bancar romanesc, se arata intr-un comunicat al BC Carpatica.

In acelasi timp, profitul brut al bancii a scazut, in primul semestru al lui 2007, la circa 7,9 milioane lei, fata de aceeasi perioada a lui 2006, cand a obtinut castiguri de 9,6 milioane lei, in timp ce profitul net a scazut de la 8,7 milioane, la circa sapte milioane lei. Veniturile totale obtinute de banca in primul semestru au crescut cu 34,84 la suta, fata de aceeasi perioada a anului precedent, in timp ce cheltuielile totale au crescut cu 39,10 la suta.

Creditele acordate clientelei s-au majorat cu 55,21 la suta fata de sfarsitul anului 2006, ajungand la o valoare de 1,159 miliarde lei.

Capitalul social al bancii a crescut la 162,688 milioane lei, la 30 iunie 2007, fata de 115,735 milioane lei la aceeasi data a anului 2006. Capitalurile proprii au crescut de la 146,4 milioane lei, la 30 iunie 2006, la 201,68 milioane lei la 30 iunie 2007.

In vederea reducerii perioadei de decontare a operatiunilor clientelei realizate in euro, Banca Comerciala Carpatica SA a devenit participant indirect la sistemul EBA STEP 2 prin intermediul bancii corespondente KBC Bank NV.

Banca Comerciala Carpatica a semnat, luni, cu Eximbank Romania conventia de refinantare pentru suma de 23 milioane lei, in vederea finantarii, de catre BCC, a proiectelor eligibile avand drept scop sustinerea exporturilor si a mediului de afaceri romanesc. Obiectivul principal al parteneriatului dintre cele doua banci este identificarea unor solutii noi de sprijinire reciproca si promovarea ofertele comune.

B.C. Carpatica opereaza, in prezent, prin intermediul unei retele consolidate de 227 unitati teritoriale.

Agentia internationala de evaluare financiara Moody’s a modificat in sens pozitiv ratingurile acordate Bancii Comerciale Carpatica, ratingul de soliditate financiara bancara devenind de la E plus, D minus. Ratingul global de depozite in moneda locala a fost acordat pentru prima data, acesta fiind Ba3 (termen lung) si Not-Prime (termen scurt). Ratingul de depozite in valuta pe termen lung a crescut de la B2 la Ba3, conform raportul Moody’s din 24 aprilie 2007.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*