Ministerul Agriculturii va propune un parteneriat Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) prin care banca va acorda credite taranilor, iar ministerul le va garanta, asigurand, totodata, un sprijin financiar, care sa acopere costurile fermierilor cu dobanzile si comisioanele bancare.

„Aceasta categorie (fermierii – n.r.) nu e sprijinita deloc prietenos de restul bancilor, pentru ca au tot felul de capitaluri si active pe care bancile nu prea le iau in considerare.

Solutia va fi, pana la urma, pentru ca nici CEC-ul nu poate rezista singur, un fond de garantare al Ministerului Agriculturii, care sa sprijine pe fermieri, daca nu au garantii atractive pentru CEC, si, probabil, si un ajutor de stat pentru costurile cu dobanda si comisioanele bancare, in sensul de a-i apropia de leu pe leu, cand restituie imprumutul sa fie doar imprumutul”, a declarat agentiei Mediafax ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remes.

El a adaugat ca a discutat deja cu premierul Calin Popescu Tariceanu pe aceasta tema, iar o discutie cu conducerea CEC va avea loc la mijlocul saptamanii viitoare.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*