Credit Europe Bank a lansat, incepand cu luna octombrie, servicii bancare personalizate pentru clientii cu active lichide de cel putin 100.000 de euro si a atras pana in prezent pe acest segment 191 de clienti, care detin active de 64 milioane euro, a anuntat, miercuri, banca.

Din portofoliul de 191 de clienti de servicii bancare personalizate (private banking), 141 sunt din Bucuresti, au mai precizat reprezentantii Credit Europe Bank, intr-un comunicat.

„Credit Europe Bank defineste categoria clientilor de private banking raportat la activele lichide de minimum 100.000 euro, insa ia in calcul si detinerile patrimoniale, cu potentialul de crestere al acestora”, a explicat presedintele bancii, Tamer Ozatakul.

Credit Europe Bank va oferi serviciile personalizate, denumite si Private Wealth Management, prin intermediul departamentului de trezorerie, insa si prin sucursala Dorobanti, care va fi destinata exclusiv clientilor care beneficiaza de servicii bancare personalizate.

Prin aceasta categorie de servicii, clientii dispun de un consilier propriu. Produsele sunt personalizate in functie de apetitul pentru risc si de perioadele pentru care clientul doreste sa faca plasamentele. Schemele de finantare sunt adaptate in functie de investitia dorita, se mai arata in comunicatul bancii.

Credit Europe Bank, fosta Finansbank, are un numar de peste 400.000 de clienti si o retea de 95 de sucursale si agentii. Credit Europe Bank Romania face parte din grupul turc Fiba, care mai detine subsidiare in Olanda, Elvetia, Rusia si Ucraina.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*