Credisson International si-a lansat oficial activitatea pe piata creditelor de consum pentru populatie in 4 aprilie 2003. „Credisson s-a infiintat ca urmare a rezultatelor exceptionale, a competentelor si exigentei castigate in aplicarea modelului de credite de consum si a viziunii companiei, pe fondul optimist al unui orizont de dobanzi bancare in scadere”, sublinia presedintele Florin Andronescu, la momentul inaugurarii firmei de creditare.

Declaratii in contradictoriu cu realitatea. Credisson practica in prezent unele dintre cele mai mari dobinzi de pe piata (27,9% si 25%). In comparatie, dobinda la creditele de consum oferita de BCR la magazinele Altex este de 21,9%, in timp ce la Domo dobinda este de 23,9%.

In afara de dobinzile uriase practicate, Credisson mai scoate profit din buzunarele celor care cumpara electrocasnice in rate si prin practicarea unui comision de 8,9% din valoarea bunului cumparat. Cit despre “viziunea” invocata de Andronescu, se poate spune ca Credisson are, in special, viziunea profitului : nu accepta decit dobinzi fixe, adica neschimbate pe perioade de pina la 5 ani, atunci cind dobinzile la credite vor fi, conform previziunilor, de trei ori mai mici !

Iar cum o vaca cu mult lapte trebuie mulsa cit mai bine, Credisson se dezvolta! Un pachet de 41% din actiunile firmei au fost cumparate recent de un fond de investitii polonez, contra sumei de 9 milioane de euro.

Ca rezultat al tranzactiei, structura actionariatului Credisson este urmatoarea: PEF V- 41%, Oresa Ventures – 37%, Florin Andronescu – 20%, DBG Eastern Europe – 2%.

Credisson International a fost lansata in 2003 ca prima companie din Romania specializata in credite de consum. Desprins din Flanco International, Credisson a acordat in jur de 650.000 de credite (ceea ce acopera aproximativ 16 % din gospodariile din mediul urban din Romania) si s-a extins intr-un an de activitate si in alte retele de magazine: Elvila, Depozitul de Calculatoare, Best Computers, Praktiker, Cora, Delta. Bugetul creditelor pentru 2004 este de 116 milioane euro.

Mai multe amanunte despre conditiile de creditare ale Credisson puteti citi si in alte articole de pe acest site.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*