Bursa de Valori Bucuresti (BVB) va incepe tranzactionare contractul la termen (futures) pe indicele BET, care are ca activ suport indicele BET, in sedinta din 14 septembrie, a anuntat un comunicat al institutiei.
„Debutul pietei derivatelor reprezinta un eveniment asteptat de investitorii care isi doresc o largire a gamei de produse investitionale cu instrumente de acoperire a riscului dezvoltate de catre BVB. Acesta este un obiectiv asumat prin strategia de dezvoltare a Bursei”, a declarat Stere Farmache, directorul general al BVB.
Tranzactiile se vor desfasura in cadrul pietei reglementate la termen administrata de catre BVB (Piata Derivatelor), precizeaza comunicatul.
Operatiunile post-tranzactionare de compensare-decontare cu instrumente financiare derivate vor fi efectuate prin intermediul Casei de Compensare Bucuresti.
Contractele vor avea scadenta la trei luni, martie, iunie, septembrie si decembrie, iar data scadentei este a treia zi de vineri din ultima luna a intervalului.
Bursa de Valori Bucuresti a modificat din data de 22 august ponderile si structura indicelui BET, care reflecta evolutia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa.
Astfel, la data de 22 august, Banca Transilvania (TLV) are cea mai mare pondere, de 19,95%, urmata de Petrom Bucuresti (SNP) cu 19,93%, BRD Groupe Societe Generale (BRD) de 19,90%, Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) cu 10%, Transelectrica Bucuresti (TEL) cu 7,77%, Impact Developer & Contractor Bucuresti (IMP) cu 7,77%, Biofarm Bucuresti (BIO) cu 5,13%, Antibiotice Iasi (ATB) cu 4,34%, Broker Cluj (BRK) cu 3,33% si Turbomecanica Bucuresti (TBM) cu 1,88%.





