Solutiile de securitate ale companiei Trend Micro sunt cele mai performante in protejarea calculatoarelor in fata unui numar din ce in ce mai mare de amenintari informatice, se arata intr-un studiu efectuat de Consumer Reports pentru piata din Statele Unite, potrivit unui comunicat de presa al Gecad.

Aplicatiile de securitate Trend Micro au surclasat produsele rivale de la Symantec si McAfee, fiind apreciate pentru acoperirea mai larga a riscurilor informatice cu care se poate confrunta un utilizator atunci cand navigheaza pe Internet sau isi desfasoara lucrul in mediul electronic.

In Romania, GECAD NET este unic distribuitor pentru aplicatiile software Trend Micro. „Suntem multumiti de evolutia produselor de securitate Trend Micro pe piata autohtona, mai ales de cele destinate intreprinderilor, atat mici si mijlocii cat si de tip enterprise. Desi perioada nu s-a incheiat inca, estimam ca in primele 9 luni ale acestui vom fi inregistrat o crestere a incasarilor din vanzarea de solutii de securitate Trend Micro cu 22-25% fata de aceeasi perioada a anului trecut”, spune Gabriela Mechea, director general al GECAD NET.

Studiul Consumer Reports, efectuat pe un esantion de 2000 de familii americane care dispun acasa de acces la Internet, mai arata ca in ultimii doi ani, americanii au pierdut 7 miliarde de dolari din cauza virusilor informatici, a spyware-ului si schemelor de phishing. Mai mult, utilizatorii americani au 25% sanse sa fie victimele unor fraude online.

Lipsa de securitate a consumatorilor americani genereaza bani frumosi pentru companiile care vand computere. Potrivit studiului, infectarea cu virusi a determinat aproape 1,8 milioane de familii americane sa isi inlocuiasca PC-urile in ultimii doi ani. In ultimele 6 luni, infectarile cu spyware au determinat si ele 850.000 de familii sa mearga la magazin pentru un alt calculator.

Dintre respondenti, 33% au recunoscut ca nu utilizeaza software antispyware iar Consumer Reports estimeaza ca 3,7 milioane de familii americane nu folosesc pe calculatoarele de acasa un firewall.

Dintre toate solutiile de securitate, suita Trend Micro PC-cillin Internet Security 2007 exceleaza la toate categoriile la care a fost testata, precizeaza studiul. Consumer Reports apreciaza, de asemenea, ca aplicatiile de securitate cu plata au performante mai bune decat orice aplicatie gratuita si sfatuieste utilizatorii de computere sa se orienteze catre primele daca doresc sa nu fie victime ale atacurilor informatice. Trend Micro PC-cillin Internet Security 2007 se comercializeaza in Romania prin magazinul online GECADshop.ro (www.gecadshop.ro) iar o licenta al carei cost se ridica la aproximativ 50 de euro ofera protectie avansata pentru 3 calculatoare. „Practic, un utilizator investeste in jur de 17 euro pentru protectia unui calculator pe o perioada de un an. Nu e o suma mare iar avantajul major pe care il are este ca atunci cand cumpara licenta i se ofera si posibilitatea de a apela la echipa noastra de suport tehnic de cate ori are nelamuriri referitoare la aplicatie. Daca isi descarca de pe Internet un produs piratat nu va putea niciodata beneficia de ajutor, din punct de vedere tehnic, de la nicio companie de specialitate. Va trebui sa se descurce singur cu un produs software care, nefiind original, cel mai probabil va functiona defectuos”, mai spune Gabriela Mechea.

In Romania, potrivit unui studiu efectuat de GECAD NET impreuna cu compania Avantera la sfarsitul anului trecut, solutiile de securitate Trend Micro ocupau locul al doilea in clasamentul aplicatiilor pentru protectia statiilor de lucru, dupa BitDefender.

Despre GECAD NET:

GECAD NET furnizeaza sub brandul Sentinet servicii de securitate IT si solutii integrate de ultima generatie atat pentru siguranta informatica a organizatiilor, cat si pentru crearea de infrastructuri informatice performante, indiferent de marimea sau complexitatea lor. GECAD NET este parte a Grupului GECAD, grup cu experienta de 12 ani in industria IT romaneasca. www.gecadnet.ro; www.gecadshop.ro

Despre Trend Micro:

Trend Micro Incorporated este un pionier in domeniul solutiilor de securitate in raport cu continutul si de management al amenintarilor informatice. Fondata in 1988, Trend Micro furnizeaza atat consumatorilor individuali cat si companiilor, indiferent de dimensiunile lor, solutii complexe de securitate, atat software cat si hardware sau de tip servicii, recunoscute si premiate la nivel mondial. Compania are sediul in Tokyo si operatiuni in peste 30 de tari din intreaga lume, unde opereaza printr-o retea bine definita de distribuitori, reselleri si furnizori de servicii locali. http://www.trendmicro.com

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*