Craciunul continua sa fie in Maramures o sarbatoare la care traditiile si obiceiurile se pastreaza cu sfintenie, cel mai bine acesta putand fi vazute la sate, insa si in marile orase in Ajunul Craciunului se pot vedea grupuri de colindatori, tineri si batrani care vestesc Nasterea Domnului.
Lectorul universitar doctor Delia Suiogan de la Universitatea de Nord Baia Mare este de parere ca atat timp cat colinda si colindatul nu vor pieri, sarbatoarea Craciunului nu isi va pierde farmecul in Maramures.
„Colindatul in comun este un ritual stravechi cu functionalitate magico-simbolica foarte complexa. Ceremonialul contine elemente de cult al soarelui, elemente de cult al mortilor, dar si elemente de cult agrar”, a precizat specialistul etnolog, pentru Mediafax.
Sarbatoarea are trei etape: perioada de pregatire, postul si toate celelalte actiuni in care intra curatirea casei, a curtii, a mormintelor; apoi mai e perioada cuprinsa intre 23 decembrie (Ajunul Ajunului) si 31 ianuarie, iar ultima este perioda dintre Anul Nou (numit in vechime Craciunul cel mic) si Boboteaza.
„Foarte multe ritualuri au fost pastrate in acest context. Unele nu mai sunt simtite ca obiceiuri, fiind privite ca actiuni obisnuite, dar fac parte din acea serie lunga de gesturi simbolice care ii permit individului ca, periodic, sa aiba sansa unui nou inceput”, a explicat Delia Suiogan.
Ea a dat ca exemplu taiatul porcului, care este simtit si astazi ca un ritual deosebit de important, gestul amintind de jertfele aduse zeitatilor care se nasteau si mureau periodic, in perioadele de innoire a timpului calendaristic. Sacrificarea acestuia se facea inainte intr-o anumita zi, cea de Ignat si in zorii zilei. Chiar daca data nu se mai respecta, se pastreaza inca o serie intreaga de ritualuri, care au menirea sa asigure sanatatea si prosperitatea in familie in Noul An. Astfel, porcul nu trebuie vaitat si toate activitatile din timpul taierii lui trebuie sa fie insotite de voie buna si de urari.
„In Maramures, se face semnul crucii cu sange pe fruntea coconilor (n.r. – copiilor) ca acestia sa fie sanatosi si puternici. Contactul cu carnea animalului, implicit cu sangele acestuia, inseamna transferul de putere, de viata asupra celui care consuma acest aliment. In acelasi timp, animalul devine mediator intre lumi, intre om si zeu/divinitate, intre om si stramosii sai”, a precizat lectorul universitar.
In Ajunul Craciunului, in satele din Maramures primii care pleaca la colindat sunt copiii. Cu traistutele in gat, acestia pleaca pe la case ca sa anunte marele eveniment care se va produce, iar in schimbul colindei lor se obisnuiste sa se ofere colacuti, nuci, mere, iar acum, din ce in ce mai des, se dau bani. Ei umbla cu „Steaua” sau cu „Capra”, al carei joc (omorarea, bocirea, inmormantarea, invierea ), la origine, a fost un ceremonial grav. Delia Suiogan a aratat ca alaiul caprei aminteste de alaiul dionisiac al personajelor jumatate om, jumatate animale intalnite la traci, la grecii antici si la romani.
In unele zone, in afara acestor obiceiuri se mai pastreaza si „Viflaimul”, un teatru popular in care apar personajele biblice care au legatura cu momentul Nasterii Domnului. Sunt putine localitatile Maramuresului in care mai este prezentat spectacolul, si datorita numarului mare de personaje, peste 20, dar si a pregatirilor minutioase care trebuie facute cu mult timp inainte. In Ieud, dar si in alte localitati de pe Valea Izei traditia s-a mai pastrat, chiar daca „Viflaimul” nu este prezentat chiar in Ajunul de Craciun.
Delia Suiogan a aratat ca ”in cadrul sarbatorilor de iarna, un rol important l-a jucat si il mai joaca inca deghizarea si travestirea, practicate in jocul cu masti. Cei ce se mascau, individual sau in grup, urmareau ca, pe langa proectia reala sau magica sa obtina, cu ajutorul mastilor si legatura spirituala cu presupusele forte supraomenesti”.
Ea a mai adaugat ca, in Maramures, un loc important il ocupa „jocul mosilor”, la originea caruia se pare ca au stat ceremoniile cu masti din noptile de priveghi – ritual stramosesc de cinstire a mortilor.
„Masca propriu-zisa de mos maramuresan executata din blana de cornute, desi aminteste de animalul originar, se deosebeste de masca similara din restul zonelor etnografice ale tarii prin faptul ca nu au coarne”, a spus Delia Suiogan.
Etnologul a mai spus ca un loc important il au si obiectele legate de colindat, amintind de bata, care este vazuta ca un „arbore al vietii”. Atingerea portilor si a femeilor, dar si bataia repetata atat in podeaua casei, cat si in pamantul din curte cu bata are rol fertilizator, potrivit credintelor din Maramures. De asemenea, un alt obiect ritualic, care nu lipseste din gospodariile maramuresenilor de Craciun, este colacul, care este un simbol al soarelui, dospirea aluatului din care se face semnificand fertilitatea. Mai sunt insa marul – aliment sacru si „fruct al cunoasterii”, si nuca, asimilata cu „oul cosmic”. Toate aceste se regasesc pe mesele de Craciun in toate gospodariile din Maramures, chiar daca modernismul si-a facut loc chiar si in zonele rurale.
In schimb, sunt extrem de rare situatiile in care podelele casei sunt acoperite cu fan proaspat, iar sub fata de masa sunt puse paie pentru dobandirea bunastarii. De asemenea, nu se mai leaga cu lanturi picioarele mesei, obicei care se practica pentru a opri animalele salbatice sa atace vitele din curti si sa indeparteze raul din casa.
In schimb, superstitiile persista inca, astfel incat nu se da cu matura de Craciun, nu se spala rufe si nu se da nimic cu imprumut. De asemenea, se da de mancare pe saturate animalelor din gospodarie, inclusiv cate o bucatica de aluat dospit , despre care se crede ca le va feri de boli. In unele zone, se spune ca daca in seara de Ajun, animalele se culca pe partea stanga, e semn ca iarna va fi lunga si geroasa. Mai exista si credinta ca acei care plang in Ajun vor plange tot anul care vine, iar in dimineata de Craciun este bine sa te speli pe fata cu apa de izvor in care se pune un banut de argint.
Cel mai important este ca de Craciun casa sa fie curata si impodobita de sarbatoare, iar masa sa fie plina, pentru ca adunarea membrilor familiei in jurul mesei si al bradului este elementul cel mai bine conservat. Delia Suiogan a aratat ca „obiceiul apare ca o forma de reconstituire a strangerii tuturor ai casei in jurul buturugii sacre ce se aprindea in vatra casei in Ajun si care are rostul de a-i incarca cu putere pe participanti”.
Etnologul este de parere ca „atata vreme cat nu se va apela la mimare, Craciunul va ramane acelasi, un timp al bucuriei si al renasterii”.
