Dupa ce asta-vara nu am reusit sa-mi fac un card BRD pentru studenti, am hotarat ca nu voi mai apela la serviciile acestei banci. Insa ieri m-am hotarat sa intru intr-o sucursala BRD sa vad in ce conditii pot lua un credit de nevoi personale.
O data ajunsa in fata biroului de credite, am observat ca nu e niciun client inauntru, ceea ce m-am bucurat foarte tare, pentru ca ma gandeam ca nu va fi nevoie sa astept.
Am intrat in birou i-am spus consilierei: Buna ziua!
Aceasta insa nu mi-a raspuns la salut ci mi-a spus doar sa astept afara. Am vazut ca era cu receptorul in mana si m-a gandit ca trebuie sa dea un telefon si ca nu dureaza mult.
In timp ce asteptam, auzem “discutia” pe care o purta la telefon, pe un ton ridicat: se certa cu cineva.
Ma gandeam ca nu e treaba mea de ce sau cu cine se cearta, ce probleme are, pe mine m-a deranjat faptul ca nu e normal sa-ti rezolvi problemele personale in timpul serviciului, cu atat mai mult cu cat cineva o asteapta.
Am stat mai bine de 20 de minute, fara exagerare, la usa biroului de credite, timp in care speram sa termine discutia si sa-mi dea si mie informatiile pe care le doream. Lucru care nu s-a intamplat!
Dupa cele pe care le auzeam, („Nu vreau sa te mai vad niciodata…mi-ai facut numai probleme si datorii…etc”), am inteles ca nu are rost sa mai stau, pentru ca ca cearta cu partenerul de viata nu se va termina foarte usor, asa ca am decis sa plec.
Persoana care m-a indrumat spre biroul de credite, un paznic al bancii, mi-a facut semn si mi-a dat o adresa la care pot sa gasesc un alt sediu BRD.
Mi-a spus: “Mergeti domnisoara acolo, ca va rezolva imediat. Nu mai stati ca aici mai aveti de asteptat.” Am luat adresa, i-am multumit domnului si am plecat.
Nu am mers la alt BRD, pentru ca nu mai aveam timp, insa vorbele domnului mi-au dat de gandit. Probabil nu sunt singura persoana careia i s-a intamplat asta.
Sunt curioasa daca si la alte banci voi pati la fel.
problema este urmatoarea : romania in special bucurestiul cunoaste o dezvoltare rapida. in bucuresti nu mai exista oameni amarati. nu mai vezi asa multe dacii din anii 80. mall urile sunt pline la refuz. restaurantele si barurile la fel. de banci si farmancii nici nu mai zic. eee aici e o problema : cum sa te dezvolti daca nu ai personal? momentan nu exista robotzi performanti sa ti faca treaba. asa ca angajezi oameni cu si de cele mai multe ori FARA EXPERIENTA. nu stiu in ce lume traiti voi dar eu pe unde ma duc dau numai de incompetenti. nu sunt toti asa . sa fim seriosi. nu toata lumea e nepregatita dpdv profesional. dar stiti ce ma doare… ma doare ca te prosteste un pusti sau o pustoaica cand te duci la magazin si intrebi produsul asta ce face, asta cat costa, asta ce valabilitate are, produsul asta e romanesc… bla bla bla…. nimeni nu te poate ajuta. pt ca nu sunt pregatiti … sunt tineri din provincie de cele mai multe ori dornici de afirmare (aceasta afirmare inseamna un salariu de maxim 800 ron – cheltuielile pe intretinere si mancare / luna… iar intretinerea nu ii costa prea mult tinand cont ca stau cate 10 insi intr un apartament inchiriat). iar de mancare nu mai vbim,,,, in fiecare seara mananca in oras ca nu au timp sa gateasca ceva de mancare acasa (sau le este lene sa gateasca – fapt ce mi se pare mai adevarat). am deviat de la subiect dar asta e adevarul : bucurestiul se dezvolta si are nevoie de forta de munca. asa ca angajeaza handicapati :))
O vizita la ING Dorobanti
Luni dimineata de martie. Un soare prietenos. Ganduri de viitor.
Calea Dorobantilor – magazine scumpe, florarie scoasa pe trotuar. ING Dorobanti ora 10:10 am.
Intru zambitoare, hotarata sa-mi deschid cont la ei si sa-mi incep un nou capitol din viata. Inauntru, o oarecare agitatie, nu e nimeni asezat la birou, nu stiu cui sa ma adresez. O doamna care se uita intr-un dosar imi spune buna ziua – dar nu stiu daca mie sau domnului care a intrat imediat in urma mea. Raspund si, cand sa continui cu solicitarea mea, un domn zice uitandu-se undeva peste capul meu – sunt scunda dar nu invizibila – „E inchis!”. Nedumerita, intreb ca sa ma conving, cum e inchis? Nu era nici un semn afara cum ca ar fi inchis, nu ar fi nici un motiv pentru care ar fi inchisa banca luni dimneata, si angajatii par sa fie acolo la birou. Domnul iritat se uita de data asta la mine si se rasteste „E inchis! Da, e inchis!!”, eu continui sa am o fatza uimita, astept o alternativa, ceva, si el, enervat peste masura de faptul ca ma uimeste lucrul acesta si continui sa stau acolo asteptand lamuriri, continua pe un ton si mai si „CE NU-NTELEGETI?! E INCHIS OFFICE-UL!! SI NU AVETI VOIE SA INTRATI!”. Am mai apucat sa rostesc incet ca voiam sa-mi deschid un cont la ei, iar replica a venit foarte repede: „NU SE POATE!”. Firesc, in timp ce eram data afara m-am razgandit in privinta colaborarii mele cu aceasta banca care are asemenea angajati, lucru pe care nu am putut sa-l mai comunic decat colegilor cand am ajuns siderata la birou. Nu mai aduc in discutie profesionalismul acelui „domn” al carui nume imi pare rau ca nu il stiu, dar accesul lui de politete mi-a stricat jumatate de zi si m-a pus serios pe ganduri: OARE TREBUIA SA IMI CER SCUZE CA IL DERANJEZ?!?