Oficialii CEC au anuntat, de asemenea, ca sunt in derulare si operatiunile de creditare din fondurile obtinute printr-un credit BERD (Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare) contractat de CEC.
„Derulam creditul de 10 milioane de euro de la BERD, din care am dat deja trei milioane de euro credite pana in prezent si ne propunem sa dam credite in valoare de 4-5 milioane euro pana la sfarsitul anului”, a spus Radulescu.
CEC a emis peste 100.000 de carduri, din care 13.000 sunt carduri de credit, iar restul de debit.
La 30 septembrie, CEC avea mai putin de 7.000 de salariati in cadrul procesului de restructurare a Bancii de Economii.
Pentru rentabilizarea activitatii CEC a initiat un program de vanzare a activelor fixe intre care si Palatul CEC din Calea Victoriei.
„Valoarea contabila a Palatului CEC este de sapte milioane de euro, iar valoarea actuala de piata ajunge pana la 24 milioane euro”, a precizat presedintele CEC intr-o intalnire cu presa.





