Tocmai am fost martorii unui soc al pietelor financiare mondiale provocat de criza creditelor cu risc ridicat (subprime) acordat de bancile si companiile financiare din Statele Unite. Ce s-a intamplat, de fapt? Este vorba, pe de o parte, de o piata specializata a creditelor acordate celor care nu se incadreaza in conditiile standard de creditare, mai precis cei care nu-si pot dovedi veniturile sau care au cazier financiar (intarzieri sau neachitarea unor imprumuturi) si, pe de alta parte, de imprumuturile ipotecare a caror garantie se bazeaza pe cresterea in timp a proprietatilor imobiliare.

Numai ca, spre deosebire de pietele emergente, precum Romania, unde valoarea imobilelor este, in mod natural, subapreciata, pe pietele dezvoltate pretul imobilelor cunoaste nu doar aprecieri ci si deprecieri. Motiv pentru care, dupa o perioada de cativa ani de apreciere puternica a preturilor caselor in SUA, corelata cu scaderi de dobanzi la credite, a urmat perioada de prabusire, insotita, de data aceasta, de majorarea dobanzilor. Fapt pentru care valoarea ipotecilor constituite de persoanele care au luat credite a scazut dramatic, ceea ce a determinat bancile sa majoreze dobanzile iar ratele lunare de plata au urcat substantial. Fenomenul in lant a provocat un soc puternic beneficiarilor acestor tipuri de credite, in general persoane cu venituri reduse sau medii, care nu au mai putut astfel sa-si ramburseze creditele.

Exista acest pericol si in Romania? Din cate se pare, datorita faptului ca tara noastra este inca subdezvoltata in privinta serviciilor financiare, ceea ce inseamna ca inca foarte putini romani, chiar dintre cei care si-ar putea permite, si-au facut un credit, riscul este inca departe. In acelasi timp, exista inca o supraveghere destul de drastica din partea Bancii Nationale, care a impus pana de curand garantii de 133% in cazul creditelor ipotecare, in ciuda faptului ca pretul apartamentelor creste anual in medie cu 30%. Masuri care au pastrat creditele neperformante la niveluri mici, in ciuda exploziei volumului de imprumuturi din ultimii trei ani. Totusi, in ultima perioada apar tot mai multe semnale de alarma. Banca Nationala relaxeaza conditiile de creditare, conform normelor europene, iar nivelul garantiilor si a avansului necesar pentru un credit scad, ceea ce majoreaza riscul de credit. Volumul tot mai mare de credite inmulteste volumul datornicilor si valoarea datoriilor, ceea ce nu face decat sa creeze acea piata a creditelor riscante prezenta in SUA, dar si in Anglia.

De ce au creditele un impact atat de mare asupra pietelor financiare? Din cauza valorii mari a acestora. In Romania, de exemplu, valoarea creditelor contractate de populatie si firme la banci a ajuns la peste 34 de miliarde de euro, ceea ce reprezinta aproximativ o treime din produsul intern brut a anului trecut. Numai in primele sase luni ale anului, romanii au facut credite de aproape cinci miliarde de euro. In acelasi timp insa, valoarea restantelor la credite s-a dublat, ceea ce poate constitui un semnal de alarma.

Daca la finalul anului trecut datoriile romanilor la banci erau de 123 de milioane de euro, acestea au crescut in prima jumatate a acestui an la 225 milioane de euro. Cresterea puternica a valorii datoriilor la banci, cu toate ca acestea reprezinta doar un procent nesemnificativ din totalul imprumuturilor, poate constitui un element de analiza, in actuala conjunctura economica, in care o serie de specialisti, inclusiv bancheri, considera ca piata imobiliara este amenintata de un bubble al preturilor, in timp ce piata creditelor imobiliare este asteptata sa explodeze in urmatorii ani.

Comentarii

  1. Paul

    Consider ca deja pe piata imobiliara din Bucuresti preturile sunt prea mari.
    Mult mai repede decat se asteapta toti: probabil in cateva luni, va surveni blocajul total al pietei imobiliare din Bucuresti urmat de declinul ei inevitabil.
    Le recomand tuturor sa fie f. atenti la pretul cu care isi cumpara locuintele mult visate.

  2. Cristian

    Articolul asta mi se pare o prostie.Sunt scrise numai aberatii.Domnule Vasile Coman inainte sa redactati un articol ar fi cazul sa va documentati mai mult.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*