2. In acelasi timp bancile si IFN-urile vor trebui sa ia in considerare, la evaluarea bonitatii clientilor, toate ratele pe care le au acestia, inclusiv cele din magazine si prin leasing financiar, ceea ce nu se facea pana acum.

Ce efect are aceasta prevedere?

Aceasta va face ca o parte dintre cei creditati sa aiba nevoie de un venit mai mare pentru creditul dorit sau sa nu mai poata lua un al doilea credit. Conform normelor BNR, rata creditului nu trebuie sa depaseasca 30% din valoarea venitului, iar suma tuturor ratelor sa nu fie mai mare de 40% din venituri.

3. Noua norma a BNR ce va intra in vigoare de luni obliga bancile si IFN-urile ca in contractul de credit sa prevada clauze referitoare nu doar la conditiile de scadenta si dobanda, ca pana acum, ci si “orice alte costuri, inclusiv pentru sumele neachitate la scadenta”, adica pentru intarzieri la plata ratei.

Ce efect va avea aceasta prevedere?

Una destul de importanta pentru transparenta conditiilor de creditare. Clientii vor afla astfel, inainte de a lua creditul, care sunt si celelalte costuri ale respectivului imprumut, nu doar dobanda.

In acelasi timp, valoarea creditului obtinut va scadea. Pentru ca o serie de banci, pentru a putea acorda credite cat mai mari, calculeaza rata lunara a creditului fara a include costuri suplimentare, reprezentate de diverse comisioane (de risc sau pentru asigurare).

Acum, toate costurile vor trebui incluse in rata, ceea ce va duce la majorarea acesteia si, implicit, la scaderea valorii credituli ce va putea fi luat, in limita a cel mult 30% din venit.

Printre toate aceste vesti rele se strecoara si una buna, daca poate fi interpretata asa. Institutiile de credit vor putea acorda credite de valoare mare si fara avizul structurilor de risc existente in institutia de credit.

Ce spune BNR

Potrivit responsabililor BNR, citati de Ziarul Financiar, norma 22, care va intra in vigoare luni, contine in mod voit o formulare larga.

„Ca spirit al normei, costul total trebuie sa includa toate costurile pe care le suporta debitorul si pe care nu le-ar fi avut daca nu contracta creditul”, a declarat Angela Dimonu, seful serviciului Reglementare Activitati Financiare si IFN-uri. Ea spune ca prin aceasta formulare BNR a incercat sa oblige bancile la mai multa transparenta. Insa ramane la latitudinea bancilor cum vor face calculele.

„Sunt situatii pe care bancile pot sa si le detalieze, dar cu respectarea spiritului normei. Ne asteptam ca bancile sa vina cu noi inventii si de aceea nu am dat o enumerare exhaustiva a costurilor care trebuie incluse”, a spus Dimonu, in cadrul unui seminar.

Asadar, punctul de vedere al reprezentantului BNR, ar trebui luate in considerare toate costurile, indiferent de natura lor, sau de momentul la care apar. Astfel, in cazul in care pentru contractarea creditului clientul este obligat sa incheie o polita de asigurare, aceasta ar trebui luata in calcul.

Ce spun bancile

Reprezentantii Volksbank spun ca pentru a lua in calcul la stabilirea ratei maxime intentioneaza sa utilizeze indicatorul DAE (dobanda anuala efectiva). Acesta include in formula de calcul toate comisioanele.

Raiffeisen va lua in considerare toate costurile legate de credit, inclusiv comisioanele si primele aferente politelor de asigurare de viata sau pentru imobile, spune Madalina Teodorescu, director Aria credite persoane fizice in cadrul bancii. De altfel, reprezentantii ambelor banci mentioneaza ca deciziile finale nu au fost inca luate.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*