Creditarea persoanelor fizice în anul 2019 va fi diferită de cea din anii anteriori, întrucât cadrul legislativ a suferit modificări, prin intrarea în vigoare, la data de 09 Noiembrie 2018, a prevederilor Regulamentului Băncii NaÅ£ionale Nr. 6/2018, cu aplicabilitate din data de 01 Ianuarie 2019.
Dacă până la acea data, fiecare bancă îÅŸi stabilea prin norme proprii nivelul maxim al gradului de îndatorare, acesta ajungând ÅŸi la valori de 60%-65%, în prezent, gradul maxim de îndatorare este stabilit la un nivel de maxim 40%, în cazul creditelor acordate în moneda nationala, ÅŸi 20%, în cazul creditelor acordate în valută.
Pe lângă limitarea gradului maxim de îndatorare, noul regulament simplifică și metodologia de calcul a venitului eligibil. Astfel, din venitul net al clientului/participanÅ£ilor la credit, nu se mai deduc cheltuielile de subzistenÅ£ă, cheltuielile cu taxele ÅŸi impozitele, iar venitul net nu se mai ajusteaza cu 6%, aÅŸa cum se prevedea în reglementarea anterioare.
Regulamentul BNR prevede și excepții privind gradele de îndatorare menționate mai sus. Astfel, pentru creditele pentru investiÅ£ii imobiliare, în cazul în care clientul achiziționează primul imobil cu destinaÅ£ie rezidenÅ£iala, în care va locui, gradul maxim de îndatorare poate fi majorat cu 5%, ajungând astfel la 45% pentru creditele acordate în RON, respectiv 25%, pentru cele în valută.
De asemenea, în cazul în care clientul doreÅŸte refinanÅ£area exclusivă (fără suma suplimentară a creditelor acordate înainte de 8 noiembrie 2018), băncile pot utiliza un grad maxim de îndatorare stabilit prin propriile reglementări, superior celui de 40%.
ExcepÅ£ii de la gradul de îndatorare se pot face ÅŸi în limita a maximum 15% din volumele de credit acordate în trimestrul anterior (atât în cazul creditelor de consum, cât ÅŸi în cazul creditelor pentru investiÅ£ii imobiliare), însă, numai pentru clienÅ£ii cu un anumit profil, al căror venit nu poate fi mai mic decât salariul mediu net pe economie ÅŸi numai pentru credite cu o valoare maximă de 250,000 EUR.
Prevederile noului regulament vor genera o simplificare a procesului de creditare ÅŸi vor susÅ£ine o îndatorare sănătoasă, menită să facă faÅ£ă ÅŸocurilor generate de creÅŸterea ratei dobânzii, sau a cursului valutar, în cazul creditelor acordate în valuta.
Pe lângă modificarea condiÅ£iilor de creditare, de menÅ£ionat sunt ÅŸi actualizările aduse Codului Fiscal, privind cota de TVA de 5%, în cazul tranzacÅ£iilor imobiliare multiple. Dacă anterior, un cumpărător putea beneficia de o cotă redusă de TVA de 5% o singură dată, în prezent, Codul Fiscal îi permite unui cumpărător persoană fizică să deÅ£ină mai multe locuinÅ£e achiziÅ£ionate cu cota de TVA de 5%, dacă sunt respectate următoarele condiÅ£ii: i) preÅ£ul de vânzare nu depăÅŸeste 450.000 RON (exclusiv taxa pe valoare adăugată), ii) suprafaÅ£a utilă este de maximum 120 mp (exclusiv anexele gospodăreÅŸti), iii) imobilul poate fi locuit ca atare la momentul vânzării.