De luni incepe nebunia alegerii companiei careia ii vom incredinta o parte din viitorul nostru de dupa ce nu vom mai putea munci si va trebui sa ne retragem. Exista, in prezent, 14 administratori de pensii private si, in final, fiecare dintre noi va trebui sa aleaga unul singur.

Este foarte greu sa iei o decizie in acest sens, mai ales daca nu ai prea multe informatii. Toate ofertele suna aproximativ la fel: toata lumea isi incadreaza fondurile la risc mediu, toti investesc si in obligatiuni de stat, care sunt cele mai sigure in momentul acesta iar comisioanele sunt aproximativ la acelasi nivel.

Singura diferentiere pe care o poate face omul obisnuit este cea a notorietatii fondului. Ar mai putea interveni, desigur, si puterea de convingere al agentului, al brokerului de pensii private, cel care e investit de societatea la care lucreaza sa castige increderea a cat mai multor persoane cu care intra in contact. Apoi, mai este publicitatea pe care si-o vor face companiile respective.

In privinta notorietatii, bancile ocupa un loc destul de important intre preferintele romanilor, care percep bancile ca fiind mai sigure decat o firma de asigurari.

Sa luam, spre exemplu, BRD. De ce ar alege oamenii BRD? Pentru ca are multe agentii si e o banca cunoscuta.

Si totusi, din puct de vedere al notorietatii pe piata din Romania, mai bine sta BCR-ul, cea mai puternica banca romaneasca in momentul acesta.

O alta banca care sta iarasi bine intre preferintele romanilor este ING-ul, care de asemenea are destul de multe unitati si in plus este si lider in domeniul asigurarilor.

O alta banca puternica ce poate juca un rol important este Raiffeisen, a treia banca dupa marime din Romania, si care s-a aliat cu AIG, cea mai puternica fima de asigurari din lume.

Tot o banca cunoscuta este si Banca Transilvania, care desi a pornit ca o banca regionala, a ajuns sa aiba peste 400 de sucursale si agentii. Parteneriatul cu AEGON ofera Bancii Transilvania posibilitatea de a patrunde pe o piata aflata in continua crestere – aceea a pensiilor – precum si de a-si diversifica gama de produse si servicii financiare.

Si totusi, in ultima vreme si societatile de asigurari, nu doar bancile, castiga din ce in ce mai mult din increderea romanilor.

Aviva, Omniasig, sau Generali s-au decis sa intre pe piata pensiilor private. Cum obiectul lor de activitate sunt asigurarile, este posibil ca, in scurt timp, sa reuseasca sa cistige teren si pe partea pensiilor.

Allianz Tiriac este un caz particular pe piata asiguratorilor din Romania. Este, in primul rand, compania numarul 1 al asigurarilor de la noi, detinand aproximativ o cincime din piata. Iar numele care sta in spatele brand-ului este suficient de puternic pentru a atrage prin el insusi clientela pentru orice gen de asigurare.

Mai exista un jucator nou pe care nu l-am incadrat in nicio categorie: Prima Pensie, o companie slovena care a venit in Romania sa se ocupe doar de pensiile private si care promite sa se impuna intre jucatorii de pe piata. Atuurile sale: are experienta pe pietele vecine, fiind specializata pe administrarea de fonduri de pensii si are ca partener BERD-ul.

Oricare ar fi alegerea voastra in materie de pensii private, un lucru este cert: chiar daca veti alege o companie care dintr-un motiv sau altul nu va face fata concurentei de pe piata si va trebui sa se retraga, nu trebuie sa intrati in panica.

Pentru ca, in orice moment va puteti transfera sau puteti fi transferat in mod automat la un alt fond de pensii.

Important ar fi totusi sa porniti de la inceput cu dreptul si sa nu mai fiti nevoiti sa va reorientati ulterior.

GhiseulBancar.ro si Asigurareamea.ro vor sa stie care sunt preferintele voastre. Votati fondul de pensii preferat in sondajele de pe cele doua site-uri:

http://www.ghiseulbancar.ro si

http://www.asigurareamea.ro

Comentarii

  1. Asiguratul Roman

    Nu va suparati, dar sondajul vostru este irelevant din moment ce nu i-ati trecut pe toti asiguratorii. Sau macar pe cei importanti. Ziceti in articol ca AIG e cel mai mare pe plan mondial si nici macar nu-l treceti in sondaj.. Jenant.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*