Fondurile de Investitii cu Capital de Risc reprezinta un instrument financiar pe termen mediu si lung, care presupune achizitia unei cote din capitalul unei companii, prin realizarea de infuzii de capital in cadrul firmelor nelistate pe bursa.
Reprezentantii Asociatei de Investitii Private si Capital de Risc din Sud-Estul Europei (SEEPEA) au prezentat, in cadrul unei conferinte desfasurate la Bucuresti, cum functioneaza fondurile de investitii si care sunt avantajele acestora (vezi documentele atasate).
SEEPEA a fost fondata la sfarsitul anului 2005 de catre trei dintre cele mai importante companii care administreaza fonduri din regiune: GED Capital Development (GED), Romanian American Enterprise Fund (RAEF) si Societe Generale Asset Management (SGAM). SEEPEA isi propune sa apere interesele jucatorilor din domeniul investitiilor de capital din Romania, Bulgaria, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia si Albania.
Investitiile in Romania ale fondurilor cu capital de risc ar putea ajunge la 220 milioane euro in 2007, valoare dubla fata de anul trecut, a declarat marti presedintele Asociatiei de Investitii Private si Capital de Risc din Sud-Estul Europei (SEEPEA), Robert Luke, in cadrul unei conferinte la Bucuresti.
Anul trecut, fondurile cu capital de risc au investit in Romania 110 milioane euro, iar in 2005, nivelul investitiilor a fost de 70 milioane euro. Cea mai mare pondere au avut-o institutiile guvernamentale (34,3%), urmate de banci, cu o cota de 19,4% din totalul investitiilor.
In Romania, domeniile de interes pentru fondurile cu capital de risc sunt constructiile si materialele de constructii, proprietatile rezidentiale, sanatatea si turismul.
Din 2003 pana in 2006, sumele colectate de fondurile cu capital de risc au sporit de circa sapte ori. Daca in 2003 au fost disponibile numai 312 milioane euro pentru toate tarile din Europa Centrala si de Est, sumele disponibile au crescut la 2,254 miliarde euro in 2006.





