RoPay este sistemul de plăți instant național, dezvoltat de TRANSFOND și Asociația Română a Băncilor (ARB).
Plățile și transferurie Ropay se fac din aplicațiile bancare, pe baza numărului de telefon și sunt gratuite.
Noua funcționalitate permite transferuri de bani rapide, oferind clienților acces facil la servicii bancare sigure și ușor de utilizat.
Beneficiile serviciului RoPay:
- Flexibilitate: contul bancar asociat numărului de telefon poate fi schimbat oricând
- Control complet: toate setările sunt la dispoziția clientului
- Transparență – toate detaliile relevante pentru fiecare tranzacție pot fi vizualizate rapid din aplicația bancară
- Libertate totală: clientul poate renunța la serviciu oricând, fără restricții.
- Actualizarea facilă a informațiilor – clientul poate verifica și actualiza oricând datele personale din secțiunea RoPay.
Pentru utilizarea serviciului RoPay, clienții băncilor au nevoie de un cont curent activ în lei și de aplicația mobilă.
Beneficiarul transferului trebuie să fie, la rândul său, înrolat în serviciu la una dintre băncile participante. Lista completă a instituțiilor bancare participante poate fi verificată în acest articol din Bancherul.ro.




