Unul dintre cele mai importante efecte ale noului regulament BNR cu privire la creditele acordate de banci populatiei se refera la avansul minim necesar pentru obtinerea unui imprumut: 30% la creditele in euro sau 40% la creditele in alte valute, fata de 10% in prezent sau chiar 5% in cazul creditelor tip Prima Casa.
Concret, in cazul unui credit de 50.000 de euro, acum ai nevoie de un avans de 5.000 de euro sau chiar de 2.500 de euro pentru creditele tip Prima Casa, fata de 15.000 de euro cat va fi nevoie daca actualul proiect BNR va intra in vigoare.
Creditele ipotecare in lei vor fi avantajate, intrucat pentru obtinerea acestora va fi nevoie de un avans de numai 15%.
Creditele ipotecare in valuta vor fi afectate si de conditiile propuse pentru calcularea gradului de indatorare, adica valoarea ratei lunare raportate la venit. In prezent, bancile sunt obligate de BNR sa ia in calcul un grad de risc aferent celei mai mari variatii al cursului din ultimele 18 luni, adica in jur de 15%, conditie impusa in 2008.
Noul regulament prevede dublarea acestui soc de curs valutar, la 35,5%, ceea ce inseamna ca ratele in euro vor fi calculate la un curs de aproximativ 5,75 lei pentru un euro, fata de 4,25 cat e euro in prezent. Efectul: rata lunara luata in calcul pentru stabilirea valorii creditului creste cu aproximativ 20%.





