Criza cursului valutar a readus in discutie riscurile la care sunt supusi cei care au contractat credite in valuta. Toate ziarele si ecranele televizoarelor sunt pline de sfaturile intelepte ale analistilor si bancherilor, in frunte cu guvernatorul BNR, care se intrec sa sfatuiasca populatia sa nu se imprumute in valuta, pentru ca sunt supusi riscului valutar, adica li se va majora rata lunara la credit.
Pe de alta parte, insa, nimeni nu se oboseste sa faca un simplu calcul pentru a vedea care sunt, pe de alta parte, avantajele unui credit in euro, dolari sau franci elvetieni, fata de unul in lei si care sunt, de fapt, riscurile unui credit in valuta pe termen lung. Pentru ca, pana la urma, creditele romanilor sunt in principal pe termen lung, de la cinci ani in sus.
Sa ne amintim mai intai ca exact in urma cu doi ani, atunci cand creditele in valuta detineau suprematia, datorita dobanzilor foarte mari la lei, banca nationala lansa o puternica campanie de promovarea a creditelor in lei, care incepeau sa scada odata cu reducerea inflatiei, pe care banca centrala tocmai o luase la tinta. Doar ca, cu toate ca BNR a inceput sa scada drastic dobanda de referinta, pana la 7,5% la finalul lui 2005, fata de 12,5% la inceputul aceluiasi an, dobanzile reale de pe piata interbancara ramaneau la niveluri mari.
Asa incat bancile refuzau sa micsoreze dobanzile la credite. In aceste conditii, creditul in valuta ramanea de departe mult mai avantajos, atat pe termen scurt si mediu cat si pe termen lung. Ne amintim, de asemenea, ca in timp ce guvernatorul Isarescu ne indemna de zor sa mai asteptam putin cu imprumuturile pana vor mai scadea dobanzile, iar daca nu putem sa ne abtinem sa apelam la un credit in lei, el insusi si mai toata conducerea bancii centrale semnau contracte de leasing auto si luau credite in valuta. Prins cu mata in sac, Isarescu a recunoscut, ceea ce a dat nastere la o noua zicala, valabila doar pe piata financiara: sa faci ce face guvernatorul, nu ce zice.
Aceste fapte se petreceau pe fondul inceputului aprecierii leului in raport cu euro, care scazuse de la niveluri de 4 lei in 2004 la numai 3,6 in 2005, 3,4 in 2006 si 3,1 in vara acestui an. Cine a castigat de pe urma aprecierii leului? Cei cu credite in valuta, printre care si conducerea BNR. Iata insa ca roata cursului s-a invartit si am ajuns din nou la nivelul celui din 2005 si exact la aceeasi situatie, cu Isarescu avertizand cu privire la riscul valutar. Lucrurile s-au mai schimbat insa, mai cu seama in privinta dobanzilor la lei, care au scazut semnificativ in ultimii doi ani. Totusi, s-a pastrat inca o diferenta de cel putin doua puncte intre dobanda la creditele in lei si cea la euro si de trei sau patru puncte fata de francul elvetian.
Ce inseamna acest lucru? In cazul unui credit pe termen mediu, de cinci ani, de 10.000 de euro, rata lunara va fi mai mica cu cel putin 10-15%, adica exact cat aprecierea din vara a leului si deprecierea de acum, niveluri critice peste care BNR este nevoita sa intervina. Cu alte cuvinte, riscul valutar este anulat de avantajul dobanzii mai mici. Iar daca ne gandim si la perspectivele de apreciere a leului pe termen lung, atunci balanta inclina iar spre imprumutul in valuta. Cu atat mai mult daca vorbim de termene de peste 7 ani, cand se asteapta sa aderam la zona euro iar leul va disparea. In privinta creditelor imobiliare pe 30 de ani, la o suma de 100.000 de euro, rata in valuta este cu aproximativ 60% mai mica decat cea in lei, asadar nu exista dubiu in privinta alegerii valutei in acest caz.
