Ca si in anii precedenti, cumpararea de case, terenuri sau alte tipuri de imobile a ramas si in acest an, de departe, cea mai profitabila investitie. Cu toate ca in acest an au fost lansate foarte multe proiecte rezindentiale de locuinte noi, foarte putine apartamente noi, in jur de aproximativ 2.000, au fost date in folosinta.
In acelasi timp, cererea din partea cumparatorilor s-a intensificat destul de mult, atat ca urmare a majorarii veniturilor populatiei, cat si ca o consecinta a relaxarii conditiilor de acordare a creditelor ipotecare acordate de banci. In noile conditii, cei cu venituri mari pot obtine un credit a carui valoare poate fi dublu fata de ceea ce puteau imprumuta cu un an in urma, iar cei cu venituri medii pot ajunge sa imprumute sume cu care isi pot cumpara un apartament intr-un bloc vechi. Ca urmare a cresterii cererii si a ofertei de locuinte noi cu mult sub asteptari, preturile locuintelor din blocurile noi au crescut extrem de mult si in acest an, in medie cu 50%, dupa cum arata atat analizele companiilor imobiliare cat si anunturile de vanzare a imobilelor.
O crestere cu mult peste asteptarile de la inceputul anului, de 10-20 de procente. Scumpirea peste estimari a fost influentata, in afara de volumul mic de apartamente noi livrate si de relaxarea creditelor, si de criza financiara mondiala si mai ales de valul de noi scumpiri care a afectat si Romania, nu doar in sectorul produselor alimentare, ci si in constructii.
In acelasi timp, criza fortei de munca din sector a avut, la randul ei, un cuvand important de spus, constructorii fiind nevoiti sa majoreze serios salariile, costurile fiind transferate, fireste, asupra preturilor viitoarelor locuinte. Dovada: pe langa faptul ca o mare parte dintre noile proiecte rezidentiale au ramas in urma cu termenele de livrare, pretul pe metrul patrat s-a majorat si in cazul locuintelor noi, in medie cu 20%. Iar tendinta se va pastra pare-se si in urmatorul an, tinand cont de pronosticurile pesimiste privind inflatia, scaderea economica si criza financiara ce va mai persista.
In concluzie, cine a pariat in acest an intr-o investitie imobiliara a castigat in medie cu 50% mai mult. La castigul obtinut din cresterea preturilor imobilelor, un investitor poate adauga si venitul din inchirierea imobilului in care a investit, ceea ce sporeste randamentul total al investitiei imobiliare cu alte cateva zeci de procente.
ªi actiunile la Bursa au ramas o investitie profitabila in acest an, in ciuda faptului ca nu mai asistam acum la dublarea valorii actiunilor, cum s-a intamplat in 2004, sau la o crestere cu 50% a celor mai lichide titluri de pe Bursa, cum a fost in 2005. Ultimii doi ani, 2006 si 2007, au adus investitorilor de pe piata de capital profituri in medie de 30%, ceea ce nu este ignorat. Astfel, indicele BET, care arata tendinta celor mai lichide zece titluri, a avut in 2007 o crestere de 22,05%, iar indicele BET-FI, care include actiunile SIF-urilor, a avansat cu 24,85%.
Indicele care arata tendinta generala a pietei, BET-C, a crescut, in schimb, cu 32,64%. Castigurile la Bursa putea fi mult mai mari daca nu intervenea criza financiara ce a produs, in doar doua saptamani, pagube serioase, din cauza retragerii masive a investitorilor straini. Tsunami-ul financiar a lovit serios si fondurile mutuale care s-au bazat pe actiunile la bursa, acestea reusind randamente in general de numai 20% in acest an, sau abia de 10% in cazul fondurilor diversificate. Castiguri oricum mai mari decat un depozit bancar, ce aduce o dobanda de cel mult 8% pe an.





