Cand eram mici, visam sa locuim in palate

Cand eram mici, visam sa locuim in palate
… acum, preferam vile

 

Probabil, toti ne-am dori ca visele din
copilarie, cand ne jucam de-a printi si printese in „palate regale”
(improvizate) si ne gandeam ca in momenul cand vom fi mari ne vom construi
unele reale, sa devina realitate. Acum nu mai sunt „in trend” astfel de
constructii impunatoare, insa le putem inlocui, fara nicio problema cu noile
„fite” imobiliare: vilele (in cazul in care ne permitem, din punct de vedere
financiar, acest „moft”).

 

Se constuiesc din ce in ce mai multe case
pentru bogati

 

Pana la sfarsitul anului trecut, pe piata
locuintelor din Capitala erau anuntate doar trei proiecte de complexuri
rezidentiale. In prima jumatate a anului 2006, investitorii au observat lipsa
proiectelor rezidentiale mari, drept urmare au lansat, in mod rapid un numar de
11 proiecte rezidentiale de dimensiuni mai mari de 200 de unitati locative.

 

Un exemplu este compania Tehnical Olympic
Group din Grecia care, alaturi de Green Lake Development si Bancpost a lansat
proiectul “Green Lake Residences”, proiect ce prevede construirea unui
cartier de lux in zona de nord a Bucurestiului, langa Piata Presei
Libere, „aproape de oras dar departe de zgomotul acestuia”, dupa cum ne anunta
sloganul acestui concept.

 

Locuinte destinate oamenilor „cu bani”

 

Amplasat in Straulesti, Complexul Green Lake
Residences, va cuprinde peste 545 de locuinte disponibile in 17 variante, de la
vile unifamiliale pana la garsoniere in cladiri de apartamente (79 de vile unifamiliale,
insiruite sau cuplate si 466 de apartamente). Ansamblul va avea o suprafata
construita de 110.000 mp si se va desfasura pe un teren de 107.000 mp cu
deschidere la lacul Grivita de 225m.

 

Apartamentele construite sunt atat de tip
studio (65,07 mp), cat si cu doua (82,82 mp), trei (119,72 mp) sau patru camere
(156,4 mp). Daca alegem o vila din cadrul acestui complex, vom dispune de
suprafete intre 262 – 407 mp construiti si de gradini de 200 – 500 mp, in
functie de tipul de vila ales.

 

Green Lake Residences se adreseaza oamenilor
„cu bani” si inglobeaza atat un club de yachting cat si terenuri de tenis, sali
de sport, lacuri ecologice, spatii comerciale si gradinita privata.

 

Statut social inalt, dovedit prin locuinta

 

"Oferind armonie si calm, frumusete si
confort, Green Lake nu este doar un loc in care locuitorii sai isi pot
reincarca bateriile dupa o zi grea, ci si o marca a statutului lor social.
Locuind in Green Lake inseamna sa imparti cu vecinii tai (si cu locul insusi)
unele dintre cele mai importante valori ale zilelor noastre: standarde
profesionale inalte, armonie personala si sociala, simt estetic. Si,
bineinteles, atractia pentru lucruri de buna calitate", explica Nicholas
Stathakis, area manager pentru Europa de Sud-Est in cadrul Technical Olympic Group
of Companies.


Prima faza, care va fi finalizata, dupa spusele reprezentantilor companiei, in
toamna anului 2008, va cuprinde 39 de vile si 118 apartamente, in patru
cladiri.

Case de 628.000 euro fara TVA

 

Agentia care promoveaza imobilele din
complexul Green Lake este Colliers International. Reprezentantii agentiei nu
stiu inca, ce pret are un metru patrat, insa mi-au dat cateva detalii despre
preturile concrete ale locuintelor. Am aflat ca, un apartament cu patru camere
valoreaza intre 266.000 si 364.000 euro iar vilele individuale cu cinci camere,
intre 433.000 – 475.000 euro. Pentru o vila individuala, un pic mai mare, cu
sase camere, pretul creste la 626.000 sau 628.000 euro, in functie de asezare
si de suprafata terasei (140 – 210 mp) si a gradinii. Preturile nu includ TVA
ci doar costul finisajelor si plata pentru un spatiu de depozitare la subsol.

 

Locuinte de lux, prin credit ipotecar

 

Ca varianta de plata de baza, reprezentanta
agentiei imobiliare anunta : 10.000 euro + TVA (contract de rezervare, se scad
din avans), 25% avans, 70% rate trimestriale sau lunare egale (pana in august
2008) si 5% la livrarea casei. O a doua metoda ar fi cu 25% avans si 75% la
livrarea proprietatii. In acest caz, pretul locuintei se modifica cu 5%.

 
Locuinta poate fi achizitionata si prin credit ipotecar. Finantarea proiectului
este asigurata de Bancpost. Drept urmare, banca va oferi dobanzi si conditii
preferentiale celor care contracteaza un credit pentru achizitionarea de imobile
in Green Lake Residences, ne anunta reprezentantii bancii. Dobanzile pecepute
de banca sunt (daca alegem varianta: „fixa in primul an, apoi variabila”):
pentru lei 9,9%, 8,9% pentru euro si 4,85% pentru franci elvetieni. Compania
accepta insa si creditele imobiliare de la oricare alta banca de pe piata.

 

Tehnical Olympic Group anunta ca va oferi si
cate un sejur in resortul din Halkidiki al companiei primilor 30 de
cumparatori. Si cum, dupa spusele reprezentantilor companiei, au fost
achizitionate deja 17 locuinte, ar trebui sa ne grabim in cazul in care vrem sa
mai prindem un bilet de vacanta.

 

Preturi in euro fara TVA pentru casele din
Green Lake Residences

 

Studio

135.921

136.573

2 camere

113.864

164.945

3 camere

223.133

266.725

4 camere

266.251

364.279

Vila 5 cam.

433.380

475.626

Vila 6 cam.

626.525

684.758

 

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*