Pe termen lung, investitiile pe pietele de capital din Europa de Est – desi, in general mai volatile decat cele Occidentale- au compensat cu succes reactiile provocate pe plan local de caderile marilor burse internationale, arata compania East Capital.

“Reactiile determinate in Europa de Est de caderile burselor occidentale au fost compensate de dezvoltarea economica semnificativa a tarilor respective. Adaugand acestui factor o buna diversificare a portofoliului si mizand pe investitii pe termen lung, fondurile axate pe tarile Europei de Est nu numai ca au putut recupera in timp caderile burselor, dar au si realizat profituri absolut remarcabile”, arata Peter Elam Hakansson, Presedintele East Capital, cea mai mare companie de investitii specializata pe piata Est Europeana.

De la infiintare pana in prezent, fondurile de investitii administrate de East Capital au inregistrat cresteri de sute de procente – East Capital Russian Fund, infiintat in 1998, cumula de la infiintare pana ieri o crestere de 1484%, East Capital Baltic Fund, infiintat in acelasi an- o crestere cumulata de 709%, East Capital Eastern European Fund- lansat in 2002- a crescut cu 409%, iar East Capital Balkan Fund cu 225%, din 2004 pana ieri.

Multe turbulente ale pietelor internationale de capital au fost cauzate de evolutii ale economiei americane, iar prin “traditie” cele mai mari caderi le inregistrau pietele emergente. “In recentele turbulente de pe pietele financiare- determinate si de aceasta data tot de piata americana- aceasta tendinta a pietelor emergente nu s-a mai remarcat insa in Europa de Est : corectiile
s-au incadrat in limitele celor din SUA si Europa Occidentala. Acesta este un fenomen nou, dar pe deplin explicabil: multe caderi ale burselor, care adesea au la baza factori emotionali sunt urmate de faza in care investitorii incep sa analizeze rational evenimentele petrecute, precum si viitoarele efecte ale acestora.

In aceasta faza investitorii inteleg ca, spre deosebire de alte piete emergente, Europa de Est nu este foarte dependenta de economia americana”, explica Hakasson. “Companiile Est- Europene depind in schimb foarte mult pe de o parte de Uniunea Europeana- in principal de dezvoltarea economica a Germaniei, iar pe de alta parte de cresterea economica a propriilor tari. In consecinta, am avut si avem incredere in Europa de Est si o consideram foarte atractiva”, adauga presedintele East Capital.

In ceea ce priveste volatilitatea pietelor bursiere la nivel mondial, analistii de la East Capital estimeaza ca aceasta va continua sa fie ridicata in urmatoarea perioada, intrucat ingrijorarile privind criza creditelor din SUA ar putea continua.

Despre East Capital

East Capital este o societate independenta de administrare a fondurilor de investitii, specializata in pietele Est Europene de capital, cu active nete de peste 4,7 miliarde Euro (6,4 miliarde USD) la data de 30 iunie 2007. Sediul central al companiei se afla in Suedia, la Stockholm, iar birourile regionale sunt locate in Paris, Tallinn, Moscova, Oslo si Hong Kong. Principalele fonduri de investitii deschise administrate de East Capital sunt East Capital Russian Fund, East Capital Baltic Fund, East Capital Eastern European Fund, East Capital Balkan Fund si East Capital Turkish Fund. East Capital are o baza de peste 450.000 de clienti, dintre care 25.000 sunt clienti directi, cu o larga diversificare geografica.  
Investitiile East Capital in Romania sunt de cca 250 milioane USD; principalele investitii sunt in Petrom, Impact, Erste Bank si SIF-uri, dar piata romaneasca prezinta un interes sporit pentru companie, mai alesdupa aderarea Romaniei la UE.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*