Adunarea Generala a Actionarilor din aprilie a.c. a aprobat majorarea capitalului social al BT Asigurari cu suma de 31.000.000 RON, ceea ce in procente reprezinta o crestere totala cu 85%, de la valoarea de 36.500.000 RON la valoarea de 67.500.000 RON, se arata intr-un comunicat de presa al companiei.
Procesul de majorare s-a realizat in doua etape distincte: in luna mai a acestui an capitalul a fost majorat cu suma de 15.000.000 RON, de la 36.500.000 RON la 51.500.000 RON, iar in luna august acesta a crescut cu inca 16.000.000 RON, de la 51.500.000 RON la 67.500.000 RON.
Compania detine la momentul actual un capital social de 67.500.000 RON. Surplusul de capital social va fi plasat in active lichide si asimilate, cu un potential de crestere ridicat. Aceasta majorare de capital urmeaza unei actiuni similare derulate in anul 2006, cand capitalul social a fost majorat cu 82%, de la valoarea de 20.000.000 RON la valoarea de 36.500.000 RON.
Prin majorarea de capital, actionarii BT Asigurari doresc sustinerea dezvoltarii accelerate a societatii si respectarea tuturor prevederilor legale, conform normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. De asemenea, managementul companiei ofera clientilor BT Asigurari garantia onorarii tuturor riscurilor asumate. Primul semestru al acestui an a adus companiei BT Asigurari subscrieri in valoare de 132,3 milioane RON, ceea ce reprezinta o crestere cu 44% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.