Banca Nationala a Romaniei va pune in circulatie, in scop numismatic, incepand cu data de 16 ianuarie 2009, o moneda din argint dedicata aniversarii a 10 ani de la infiintarea Uniunii Economice si Monetare Europene si lansarea monedei unice – Euro.

Moneda va avea valoare nominala de 10 lei, o greutate de 31,103 grame si va fi realizata din argint in proportie de 999%.

Aversul prezinta pe o banda mata, harta Uniunii Europene pe care sunt evidentiate diferit statele membre ale zonei euro, stema Romaniei si inscriptia „ROMANIA”, in partea superioara, inscriptia circulara „UNIUNEA ECONOMICA SI MONETARA”; dedesubt, valoarea nominala a monedei – 10 LEI.

Reversul prezinta pe o banda mata, in conturul neregulat al unei monede antice, o alegorie a evolutiei comertului de la troc la euro, deasupra, inscriptia circulara „10 ANI – UEM, dedesubt, anii 1999 – 2009.

Monedele, ambalate in capsule de metacrilat transparent, vor fi insotite de brosuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate in limba romana, engleza si franceza.
Brosurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se gasesc semnaturile Guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei si Casierului central.

Tirajul emisiunii este de 1000 de exemplare.

Punerea in circulatie se realizeaza prin sucursalele Bucuresti, Cluj, Iasi si Timis ale Bancii Nationale a Romaniei.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*