Banca Nationala a Romaniei (BNR) a atras, luni, 530 milioane lei (140,62 milioane euro), la o dobanda egala celei de politica monetara, de 8%, si a plasat banii in depozite la o saptamana, sustin dealerii.

„In ciuda nivelului ridicat al dobanzilor din piata, BNR a reusit sa atraga 530 milioane lei, de la trei banci, plasand banii in depozite la o saptamana”, a declarat dealerul sef al Bancii Transilvania, Ioan Birle, pentru NewsIn.

Spre finalul saptamanii trecute, BNR a luat o pauza de la operatiunile de sterilizare, pe care, din data de 7 ianuarie, le-a efectuat aproape zilnic, pentru a drena excesul de lichiditate din piata. Lunea trecuta, BNR a atras 2,16 miliarde lei (580,6 milioane euro) de la cele 13 banci participante, la licitatia pentru depozite la doua saptamani, iar dobanda a fost tot de 8% pe an.

Marti, banca centrala a atras 1,07 miliarde lei (284,4 milioane euro), de data aceea in depozite la o saptamana, la o dobanda de 8% pe an, dar dobanzile interbancare s-au mentinut la un nivel inferior celei de politica monetara.

Miercuri, banca centrala a atras, in total, 2,47 miliarde lei (656,3 milioane euro), in doua transe aproape egale, dupa ce guvernatorul Mugur Isarescu declarase, marti, ca institutia va incepe sa organizeze chiar si doua licitatii de zi.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*