Mai multe sucursale BCR au hotarat suspendarea acordarii de credite de consum fara garantii clientilor noi, potrivit Ziarul Financiar. Motivele invocate de Bernhard Spalt, vicepresedintele Erste Bank, sunt fraudele si supraestimarea veniturilor ce au majorat peste asteptari volumul restantelor la creditele fara garantii.
„In unele sucursale nu mai acordam credite de consum negarantate clientilor noi, ci doar celor care au un istoric de credit bun cu BCR. De asemenea, am intarit grilele de scoring pentru aceste produse pentru a taia trendul de crestere a restantelor. Trebuie sa monitorizam reteaua de distributie si sa vedem care sunt sursele trendului negativ”, a declarat Bernhard Spalt.
Spalt mai spune ca tendinta de crestere a restantelor la creditele de consum acordate de BCR a devenit sesizabila in ultimul an si jumatate, evolutia fiind „partial peste asteptari”. Totusi, ponderea creditelor neperformante se situeaza la circa 2%, fata de o medie de 2,4% la nivelul grupului Erste. In acelasi timp, Spalt remarca evolutia buna a portofoliului de credite ipotecare, clientii fiind mult mai disciplinati.
In acest sens si banca are un rol destul de important, intrucat ea are datoria sa-i explice clientului ca este important sa nu se supraindatoreze si sa-i arate riscurile la care se supune.
Erste a implementat la BCR proceduri speciale de comportament cu restantierii, pe trepte de intarziere – 5, 10, 15 zile – pentru a incerca sa normalizeze plata ratelor.
O decizie similara de suspendare a creditului de consum fara garantii imobiliare a luat si OTP Bank la inceputul anului din cauza problemelor cu recuperarea banilor.





