Banca Comerciala Romana (BCR) va avea nevoie de capital suplimentar daca BNR va ridica pragul ratei de solvabilitate de la 8% in prezent la mai mult de 10% pentru bancile comerciale, in sistemul de contabilitate romanesc, a spus, vineri, presedintele executiv al bancii, Dominic Bruynseels.
„Daca Banca Nationala a Romaniei (BNR) va creste rata solvabilitatii si, din cate stim noi, cel mai probabil o va face, atunci BCR va avea nevoie de capital suplimentar”, a spus Bryunseels.
El a mentionat pe de alta parte ca, in cazul BCR, „nu se pune problema disponibilitatii fondurilor, daca va fi necesar”.
BCR are in prezent o rata a sovabilitatii de peste 14% in sistemul de contabilitate international (IFRS), iar in sistemul de contabiliate romanesc, rata solvabilitatii depaseste 10%.
„Majorarea de capital depinde de modul in care vor evolua creditele neperformante si, implicit, constituirea provizioanelor. Masura vine in favoarea afacerilor bancii, in conditiile in care BCR gestioneaza 25% din activele tarii. Este bine si pentru noi si pentru Romania sa avem capitalul necesar”, a mai precizat Bruynseels.
El a adaugat ca BCR „nu se bazeaza, insa, in primul rand pe SIF-uri pentru majorarea de capital”.
Totodata, presedintele executiv al BCR a mai spus ca „ceea ce conteaza in prezent nu ese insa nivelul capitalului, ci lichidiatatea bancilor, insa, din fericire, in Romania, nu avem probleme de lichiditate”.