Clientii corporativi vin cu pretentii exagerate la BRD

Patrick Gelin ne-a mentionat ca a aflat despre practicile de dumping ale altor banci atunci cand companiile mari, la negocierea unor contracte de creditare, formulau pretentii exagerate. „Am avut cazuri in care unele firme ne spuneau ca vor un comision Y, altfel vor merge la alta banca care le-a garantat comisionul X. Asa am aflat ca bancile mici care au ambitii mari si vor sa acapareze clienti cu orice pret apeleaza la oferirea unor produse si servicii, la preturi de dumping, neconforme cu realitatea”, a declarat pentru Ghiseul Bancar presedintele BRD. Potrivit lui Gelin, banca franceza nu poate sa raspunda favorabil unor solicitari nerealiste venite din partea societatilor comerciale care au primit oferte de la bancile care practica dumping-ul. Presedintele BRD spune ca se pot face compromisuri, in urma unor negocieri directe, insa niciodata banca nu poate cobori pretul unui produs sub costul impus de riscurile specifice creditarii.

BCR blameaza politica de dumping a bancilor straine

Presedintele BCR, Nicolae Danila, a acuzat, in urma cu cateva saptamani, comportamentul unor banci comerciale care doresc sa castige cu orice chip o cota de piata mai ridicata, acest fenomen riscand sa neglijeze riscurile specifice. „Asistam la o politica de dumping prin reducerea dobanzilor, bazata pe fondurile provenite de la bancile mama”, a spus atunci Danila.

Acuze voalate catre Unicredit, OTP Bank si Piraeus Bank

Convins fiind de importanta acuzelor formulate, l-am intrebat pe presedintele BRD, Patrick Gelin, daca ne poate oferi cateva exemple de banci care practica dumping-ul. Raspunsul – “bancile mici care vor sa castige cota de piata” – fiind destul de evaziv, am cerut lamuriri, fapt pentru care Gelin a subliniat: “Printre bancile dornice sa se impuna pe piata se numara Unicredit, OTP Bank, Piraeus Bank si altele”. Trebuie mentionat ca Unicredit si OTP Bank sunt doua dintre institutiile de credit care si-au anuntat intentia de a achizitiona CEC-ul si BCR-ul, considerand sistemul bancar din Romania o piata cu potential mare de dezvoltare.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*