Salariatii cu varsta pana in 35 de ani sunt obligati, incepand de astazi, timp de patru luni, sa opteze pentru o societate care sa le administreze pensiile private obligatorii.

Lansarea sistemului a avut loc in prezenta presedintelui Traian Basescu. Presedintele considera ca „resursele financiare angajate aici vor fi un catalizator pentru economie”.

„Pensiile private sunt o lovitura pentru statul paternalist. Sistemul de pensii de stat are lacune, am vazut ca s-a ajuns la un sistem deficitar, datorita iresponsabilitatii. Vorbim astazi despre viitor, sistemul de pensii private va avea rezultate peste 20 de ani”, spune presedintele Traian Basescu.

„Factorul politic trebuie sa creeze conditii pentru ca fondurile de pensii sa evolueze in economia romaneasca. Este esential ca, dincolo de sprijinul pe care statul trebuie sa-l dea, pensiile sa fie marite”, a sustinut seful statului.

De asemenea, Traian Basescu este de parere ca este nevoie de transparenta. „Fiecare cetatean trebuie sa stie ce se intampla cu banii lui”, precizeaza presedintele.

„Incepand de astazi, cateva milioane de romani vor deveni investitori. Acest lucru va educa populatia Romaniei in spiritul economiei de piata. Investitia in fondul privat de pensii este o investitie pentru ei”, a afirmat seful statului.

„Cu siguranta, bursa va fi una dintre primele tinte ale fondurilor de pensii” , a mai spus Basescu, neuitand sa aminteasca obligatiile Guvernului in aceasta situatie. „Aici, guvernul va trebui sa listeze actiunile reziduale la companiile deja privatizate cu succes. Fondul Proprietatea, probabil, va fi o noua zona de investitii”, a declarat presedintele.

„Nu in ultimul rand, companiile de stat, in special cele prestatoare de servicii vor putea, prin listare la bursa, sa devina extrem de atractive pentru fondurile de pensii”. Basescu a subliniat ca, in Romania, contributia la fondurile de pensii este, totusi, mica.

„Este esential ca, dincolo de acest sprijin pe care statul trebuie sa-l dea in continuare, contributiile trebuie sa fie marite. Fondurile de pensii vor administra cateva miliarde de euro in urmatorii ani. Totusi, 2% este una din cele mai reduse contributii la fondurile de pensii. Cresterea anuala cu 0,5% este de natura sa incurajeze, dar, cu certitudine, nu suficient”, a mai spus Basescu.

Presedintele Basescu a precizat ca reforma pensiilor trebuie sa aiba loc intr-un mod transparent, cu reglementari precise, pentru ca oamenii sa stie ce se intampla cu banii lor. „Investitorii trebuie sa stie ca banii bagati intr-un fond de pensii este o investitie facuta pentru ei”, a subliniat Basescu.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*