„Dorim sa ne consolidam pozitia in estul Europei, intrucit anticipam un proces de concentrare similar cu cel din Europa Centrala”, a declarat Willi Hemetsberger, membru in consiliul de administratie al Bank Austria, citat de Dow Jones Newswires.

El a adaugat ca se asteapta la o noua etapa de consolidare in sectorul bancar est-european.

„Sint prea multe banci occidentale in aceasta regiune. Multe dintre institutiile care nu isi vor putea asigura o cota de piata se vor retrage”, a anticipat el.

HVB Bank si-a inceput activitatea pe piata romaneasca in anul 1998 sub numele Bank Austria Creditanstalt Romania. In septembrie 2001, banca si-a schimbat denumirea, in urma fuziunii dintre Hypovereinsbank si Bank Austria, care a condus la formarea HVB Group, una dintre cele mai importante institutii financiare din Europa.

Subsidiara din Romania este cea mai profitabila filiala a retelei Bank Austria Creditanstalt din Europa Centrala si de Est.

Anul trecut, HVB Bank Romania a obtinut un profit net de 468 de miliarde lei, in crestere cu 87,2% fata de rezultatul din 2002. Veniturile s-au ridicat la 1.917 miliarde lei.

Obiectivele bancii pina in 2006 sint extinderea retelei teritoriale pina la 20 de sucursale, adjudecarea unui portofoliu de 40.000 de clienti si a unei cote de peste 5% in sistemul bancar autohton.

Bank Austria Creditanstalt este cea mai mare banca din Austria, cu active in valoarea totala de aproximativ 139 miliarde de euro si o cota de piata de 25%. Grupul opereaza una dintre cele mai importante retele de profil din Europa Centrala si de Est, cu 900 de sucursale in 11 tari. Aceste operatiuni furnizeaza servicii unui numar de patru milioane de clienti si au in evidenta aproape 17.000 de angajati.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*