„Bancile din Europa Centrala si de Est vor avea o mai mare putere decat a celor din zona euro, unde estimam ca totalul sctivelor sectorului bancar va creste cu pana la 5%”, a declarat Marianne Kager, Chief Economist la BA-CA. In ultimii trei ani, volumul inregistrat de liderii regiunii a crescut in medie cu 13%, fata de o crestere de 4% anual in zona euro. Cea mai mare crestere a volumului creditelor a fost semnalata in Bulgaria (pana la 47%) si Romania (pana la 49%), dupa care urmeaza tarile baltice, Croatia si Ungaria. Potrivit economistilor de la BA-CA, aceasta dezvoltare se poate explica prin performanta economica notabila a regiunii central si est europene, stabilizarea pietei bancare si a cererii mari de produse financiare. „Pentru urmatorii 10 ani estimam ca ponderea creditelor va creste cu pana la 20%, iar volumul depozitelor cu pana la 170%”, a adaugat economistul sef al Bank Austria Creditanstalt. Cea mai mare crestere a volumul de credite se va semnala in acele tari care in mod obisnuit au un nivel scazut de penetrare de piata, economistii de la BA-CA apreciind ca printre aceste tari se vor numara Romania, cu o crestere de peste 470%, precum si Serbia, Muntenegru si Bulgaria, cu o crestere de aproximativ 360%. BA-CA este cea mai mare banca din Austria, avand o retea care acopera 11 tari din regiunea Europa Centrala si de Est si deservind in aceasta regiune 4,1 milioane de clienti. Banca a anuntat ca va continua sa isi extinda reteaua teritoriala, urmand ca pana in 2007 sa deschida in jur de 200 noi unitati. BA-CA se va concentra asupra pietelor din Polonia, unde va deschide in jur de 80 de unitati si din Ungaria, unde intentioneaza sa deschida aproximativ 60 de unitati. BA-CA este membra a HVB Group, prezent si in Romania prin HVB Group, banca ce are peste 23.000 de clienti si 11 sucursale in Bucuresti, Timisoara, Oradea, Cluj, Brasov, Constanta, Sibiu si Arad.